Aud tot felul de mesaje. Ba că Brâncuși e al nostru, al românilor, ba că n-ar fi „al nostru”, așa… impersonal, ci „al meu”, „al tău” etc. Mai nou, au intrat în joc și telalii: i-au scos hainele la mezat maestrului. Mă rog, pentru noi, românii, brâncușomania a ajuns să concureze cu pokemania. Chestie de vârstă…
Am crezut că nu se mai poate scrie de „sub’ectul Brâncuși” după ce un coleg de breaslă a punctat cam tot ceea ce înseamnă Brâncuși, Cumințenia Pământului, donații și tot ceea ce înseamnă. Iaca se poate…
Deci avem o statuie. Avem un preț: 11 milioane euro. Avem o ofertă a Guvernului: 5 milioane. Avem și o campanie de milă publică – unii spun c-ar fi chetă – care ar trebui să adune alte 6 milioane. Și mai avem strânse, până acum, vreo 700.000 de euro.
Cam ăsta e bilanțul. Cel financiar-contabil. Cel uman e mai ciudat. Românii îl iubesc pe Brâncuși, așa cum a fost el, un pic boem, un pic acid – cu celebra-i replică la adresa românilor – și mare artist. Românii, în marea lor majoritate, recunosc că „Brâncuși e al nostru”. Dar, paradoxal, nu se înghesuie ca Brâncuși să fie „al meu”, „al tău”, „al lui”. Iar întrebarea vine firesc: Al cui ești, nea Costică?
De ce nu donează românii? De ce oameni ca Becali (primul exemplu care mi-a venit în minte), însetați de publicitate, n-au ieșit cu pieptu-n față să doneze, că doar se vedeau la televizor? De ce…? Poate pentru că și unuia ca Becali i s-a încrețit nasul, i-a puțit ceva la această afacere. Am zis afacere? Păi cam așa arată…
Guvernul, prin reprezentanții săi, ne spune că practic Parlamentul a obligat Guvernul să cumpere „Cumințenia Pământului”. Nu mă prea pricep, nu vreau să citesc printre rânduri, dar cum putea Parlamentul să oblige Guvernul? Eu știu că atunci când intervine un amendament de gen, cei care fac amendamentul trebuie să identifice și sursa de finanțare! Poate că nu știu eu bine, dar atunci avem o altă problemă, aceea a separării puterilor în stat. Și iar nu e OK.
De fapt, cum subliniam, este ceva putred în toată această afacere. Și atunci, reiterez: nea Costică, al cui ești matale? Al nostru? Al meu? Al tău? Al lui? Al (altui) lui? Al Parlamentului? Al Guvernului? Al propritarilor? Sau al… unui grup de interese? Interese strict financiare. Chiar așa, nea Costică… că parcă simt că se lasă tăcerea la masă. Apropos, pe asta când o scoatem la chetă publică?
Lasă un comentariu