Murdărie și personal neinstruit, asta au găsit inspectorii sanitari la o firmă de catering din municipiul Arad care lucrează cu unități de învățământ.
O nouă zi, un alt control al Direcției de Sănătate Publică Arad de data aceasta vizată fiind o firmă de catering.
„În data de 8 septembrie, Direcția de Sănătate Publică a controlat o firmă din municipiul Arad care are drept domeniu de activitate catering și patiserie. Printre cei cărora le sunt livrate preparatele alimentare produse în această locație, se află și unități de învățământ din municipiu. Inspectorii sanitari, supervizați de directorul instituției, au descoperit și de data aceasta o serie de nereguli: menținerea în unitate a personalului fără certificat de instruire profesionala privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, neefectuarea operațiunilor de curățenie și de dezinfecție precum și neasigurarea dotării cu materiale specifice de curățenie și dezinfecție. Ca urmare, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 15.000 lei. DSP Arad consideră că este inacceptabil ca asemenea condiții să existe într-o unitate unde sunt produse preparate alimentare, cu atât mai mult cu cât aceasta livrează produsele unor copii”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Direcția de Sănătate Public (DSP) Arad.
FOTO. DSP Arad
Lasă un comentariu