Încă un autoturism a fost incendiat intenționat, azi-noapte, în municipiul Arad, după ce alte două mașini au ars zilele trecute.
Una dintre acestea aparținea familiei fostului adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Azi-noapte, incendiul a fost observat rapid iar pompierii au reușit să-l stingă în aproximativ cinci minute.
„În această dimineață, în jurul orei 2, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit în municipiul Arad, pe strada Streiului, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la un autoturism. În momentul sosirii echipajului de intervenție, focul se manifesta la partea din față și din spate a mașinii. Datorita faptului că incendiul a fost văzut rapid, fară a se dezvolta la toată mașina, a fost stins în aproximativ 5 minute. A ars partea din față a mașinii și cea din spate. A fost dateriorat și un alt autoturism parcat langă”, anunță George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Potrivit acestuia, cauza probabilă a izbucnirii focului a fost „folosirea cu intenție a surselor de aprindere în vederea producerii incendiului”.
UPDATE: „Există un cerc de persoane bănuite”
Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, informează că în cazul incendierilor: „Au fost depuse plângeri de persoanele vătămate, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Există un cerc de persoane bănuite. Mai exact, au fost depuse două plângeri, pentru autoturismul distrus azi-noapte și cel distrus în noaptea de 14/15 octombrie”.
Lasă un comentariu