Trei autoturisme şi un TIR au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc pe autotradă, la Nădlac, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.
Potrivit primelor informaţii, evenimentul rutier a avut loc la 5 kilometri de Vama Nădlac, pe sensul de mers spre Arad.
La faţa locului se deplasează mai multe echipaje ale SMURD (de la Arad şi Nădlac) şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean de la Pecica.
Iniţial, ambele benzi de circulatie au fost blocate, dar în prezent se circulă pe banda a doua şi pe cea de urgenţă.
UPDATE: ISU Arad informează că SMURD Timişoara a preluat o mamă cu doi copii, cu toţii răniţi. Soţul femeii a fost preluat de SMURD Nădlac. Ate două persoane sunt asistate medical la faţa locului.
UPDATE: Se circulă doar pe o bandă pe A1, în dreptul localității Peregu Mare, pe sensul de mers Nădlac – Arad. Se lucrează pentru eliberarea celorlalte două benzi de autoturismele implicate în accident. La locul accidentului s-au deplasat o ambulanță, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nădlac și două autoplatforme de transport auto.
Lasă un comentariu