Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a participat la cea de a patra ediţie a Dialogului de Finanţare a Dunării (eveniment desfăşurat la Zagreb, în perioada 23-25 aprilie, sub egida SUERD – Strategia UE pentru Regiunea Dunării, mecanism comunitar de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice şi sociale a macro-regiunii dunărene). „România este una dintre cele mai importante ţări prin care trece Dunărea, iar prezenţa Aradului la acest eveniment înseamnă aderarea la un circuit economic, comercial, turistic pe care cel mai important fluviu al Europei îl generează nu doar pe malurile sale, ci la distanţă de sute de kilometri”, a afirmat Nicolae Ioţcu, argumentând prezenţa Aradului la acest eveniment.
La Zagreb, promotorii de proiecte, instituţiile financiare, agenţiile de finanţare, au prezentat unele proiecte spre finanţare, dar au şi avut prilejul unor schimburi interactive de experienţă, prin intermediul unor sesiuni de întrebări/răspunsuri. Consiliul Judeţean Arad a fost invitat de Kurt Puchinger, Coordonator de Proiect pentru Strategia UE a Regiunii Dunării.
„Prin prezenţa noastră la Zagreb am deschis noi oportunităţi de finanţare a unor proiecte pentru Arad. Aşteptăm integrarea cu drepturi depline a Consiliului Judeţean Arad în Comitetul Regiunilor Dunărene, pentru a putea depune proiecte ce urmează să fie finanţate, în diferite domenii, de la infrastructură şi sănătate, la cultură şi turism”, a precizat Nicolae Ioţcu.
La întâlnirea de la Zagreb au fost prezenţi reprezentanţi ai instrumentelor financiare de cel mai mare nivel: Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, Fondul European de Investiţii şi Comisia Europeană.
Lasă un comentariu