Modificarea regulilor de pe piața asigurărilor auto obligatorii urmează a fi dezbătută săptămâna viitoare în Parlament.
Principalele modificări ce vor fi aduse printr-o Ordonanță de urgență privesc compensarea directă între asigurători, suspendarea poliţei de asigurare și posibilitatea încheierii asigurării pe o perioadă de o lună. În plus, se limitează discount-ul maxim acordat de asigurători la 10% din valoarea poliţei.
Ideea unei legi care să reglementeze RCA a venit ca o soluţie pentru detensionarea pieţei locale de profil, în condiţiile în care ultima perioadă a fost marcată de discuţii aprinse pe tema majorărilor de tarife, în special din partea transportatorilor. Aceştia au protestat în nenumărate rânduri împotriva creşterilor de prime după falimentul Astra Asigurări.
Compensarea directă, principala măsură prevăzută de proiectul de Ordonanţă de urgenţă a fost primită cu reticenţă de asigurători la vehicularea ei de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Asigurătorii au susţinut prin intermediul asociaţiilor profesionale UNSAR că decontarea directă va avea consecinţe negative în principal asupra companiilor stabile din punct de vedere financiar şi a clienţilor, pentru că implementarea acestui sistem va însemna costuri mai mari pentru asigurători şi implicit tarife în creştere.
Compensarea directă funcţionează, deja, în regim obligatoriu în Italia, Rusia şi Suedia, în timp ce în Franţa, Belgia şi Spania sistemul este voluntar.
Lasă un comentariu