Pe fondul creșterii numărului de cazuri de Covid-19, autoritățile pregătesc introducerea unor restricții.
Acestea vor fi instituite odată cu hotărârea de guvern care va prelugi, luna viitoare, starea de alertă.
În acest sens, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că școlile vor rămâne deschise până la o incidență de 6 la mie. Alte activități vor fi suspendate, însă, de la incidențe mai mici.
În plus, în localitățile cu număr mare de cazuri, în restaurante ar putea fi permis doar accesul persoanelor vaccinate.
„Nu sunt restricţii pentru cei nevaccinaţi, eu nu le văd aşa. Eu văd altfel situaţia: Aici, este combinat cu economia. Să ajungi să închizi economia total, din nou, nu este o soluţie (…). S-au luat măsuri, s-au dat soluţii, s-a dat posibilitatea de vaccinare şi venim după asta şi ne uităm că dacă creşte ce facem, reînchidem integral restaurantele, reînchidem integral tot ce a funcţionat şi a fost închis atuncea? Şi atunci, soluţia cealaltă este, pe unele zone, să ai anumite reglementări. Ok, este creştere foarte mare în oraş, atunci intră în locaţiile astea persoanele care sunt protejate sanitar, să permitem locaţiile respective să funcţioneze mai departe. Asta e o măsură de sănătate publică pe o perioadă limitată”, a declarat Raed Arafat la Digi 24.
Hotărârea de guvern prin care va fi prelungită starea de alertă ar urma să apară în 12 septembrie.
Lasă un comentariu