Autoritățile locale anunță modificări ale restricțiilor în funcție de incidența cazurilor, în județul Arad.
Potrivit noii Hotărâri a CJSU, nr. 85 din 15.12.2020, „începând cu data de 16.12.2020 se modifică art. 4 din Hotărârea nr. 76/2020, adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad, care va avea următorul cuprins: «Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri, în perioada 16.12.2020-29.12.2020, în toate localitățile situate pe teritoriul administrativ al județului Arad»”.
Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 76/2020, adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad, cu modificările și completările ulterioare, rămân nemodificate.
De asemenea, Insituția Prefectului anunță care este situația localităților arădene, cu privire la incidența cazurilor de noi îmbolnăviri.
Față de situația înregistrată la data ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad, din 11.12.2020, în Secusigiu, la data prezentei hotărâri, a fost depășită incidența de 1,5 cazuri la 1000 de locuitori, fără a depăși incidența de 3 cazuri/1000 de locuitori.
– În următoarele unități administrativ-teritoriale, la data prezentei hotărâri, a fost depășită incidența de 3 cazuri/1000 de locuitori: Șagu, Vărădia de Mureș;
– În Curtici, la data prezentei hotărâri, incidența cazurilor s-a menținut între 1,5-3 la 1000 de locuitori;
– Incidența cazurilor/1000 de locuitori s-a menținut peste pragul de 3 cazuri/1000 de locuitori în: Chișineu-Criș, Sântana, Covăsinț, Păuliș, Săvârșin, Vladimirescu;
– Incidența cazurilor/1000 de locuitori a scăzut în intervalul cuprins între 1,5-3 cazuri/1000 de locuitori, în: Pâncota, Beliu, Buteni, Conop, Ghioroc, Zimandu Nou;
– Incidența cazurilor/1000 de locuitori a scăzut sub pragul de 1,5 cazuri/1000 de locuitori, în: Gurahonț, Olari, Pleșcuța, Semlac, Târnova.
Lasă un comentariu