Agenția Națională de Integritate, împreună cu alte 13 instituții publice cu rol în prevenirea corupției, au înființat astăzi, 9 decembrie, la Paris, o rețea de promovare a principiilor de bună guvernare – Network for Integrity (Rețeaua pentru Integritate) – prima platformă internațională care vizează exclusiv domeniul integrității.
Rețeaua este formată din instituții din Franța, Italia, Croația, Grecia, Letonia, Coreea de Sud, Peru, Mexic etc., autorități cu atribuții în managementul declarațiilor de avere și de interese, prevenirea și sancționarea conflictelor de interese, a incompatibilităților sau a averilor nejustificate.
Potrivit unui comunicat emis de Agenția Națională de Integritate: „Platforma a fost creată cu scopul de a facilita schimbul de experiență și de bune practici în domeniul transparenței declarațiilor de avere și de interese, a metodelor de investigare a incidentelor de integritate și de a crea cadrul necesar pentru a ajuta statele care doresc să implementeze sisteme similare de integritate.”
Lansarea „Rețelei de Integritate” s-a realizat sub auspiciile Summitului Mondial al Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă de la Paris.
Foto: Facebook
Lasă un comentariu