Potrivit proiectului noii legii a salarizării, indemnizaţiile lunare ale judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor asistenţi vor ajunge la sume cuprinse între 6.582 de lei şi 26.250 de lei, în funcţie de grad şi de vechimea în muncă.
Astfel, până în 2022, un judecător cu grad de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu vechime mai mare de 20 de ani va primi o indemnizaţie lunară de 26.250 de lei, iar unul cu vechimea cuprinsă între 15 şi 20 de ani va primi între 23.143 de lei şi 24.300 de lei lunar.
Un judecător cu grad de curte de apel cu vechime peste 20 de ani va avea o indemnizaţie de 23.000 de lei. Pentru o vechime cuprinsă între 15-20 de ani, judecătorul va avea o indemnizaţie între 21.238 de lei şi 22.300 de lei. Un judecător cu grad de Curte de Apel cu vechime de 10 până la 15 ani va primi lunar între 19.773 de lei şi 21.800 de lei, iar unul cu vechime între 6 şi 10 ani va primi o indemnizaţie cuprinsă între 17.968 de lei şi 20.800 de lei.
Un judecător cu grad de tribunal cu vechimea de peste 20 de ani va avea o indemnizaţie lunară de 22.500 de lei, iar unul cu vechime între 15 şi 20 de ani va primi între 20.524 de lei şi 21.550 de lei lunar. Un judecător cu grad de tribunal cu vechime între 10 şi 15 ani va primi o indemnizaţie cuprinsă între 18.639 de lei şi 20.550 de lei, iar unul cu vechime între 5 şi 10 ani va câştiga lunar între 17.147 de lei şi 19.850 de lei.
Sursa: Realitatea.net
Lasă un comentariu