Noua salarizare a bugetarilor: Patriarhul Daniel va avea o INDEMNIZAȚIE EGALĂ cu cea a premierului

Noua salarizare a bugetarilor: Patriarhul Daniel va avea o INDEMNIZAȚIE EGALĂ cu cea a premierului

Proiectul ordonanţei de urgenţă privind salarizarea bugetarilor prezentat pe site-ul Blocului Naţional Sindical prevede ca niciun salariu de bază în sectorul de stat să nu fie mai mic de 1.250 de lei, în cazul funcţionarilor care nu au studii superioare, şi de 1.290 de lei, în cazul celor cu studii superioare.

Beneficiarul celui mai mare salariu va fi preşedintele României, care va câştiga 15.000 de lei (brut) pe lună.

Şefii Senatului şi Camerei Deputaţilor, dar şi premierul şi preşedintele Curţii de Conturi, vor încasa, conform proiectului, 13.706 lei pe lună, brut.

Aceeași sumă o va primi ca indemnizaţie lunară de la stat şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Părintele Daniel.

Un arhiepiscop major sau mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române sau al Bisericii Romano-Catolice va primi o indemnizaţie lunară de 12.124 lei, iar un arhiepiscop şef de cult (mitropolit, episcop, muftiu, şef rabin, preşedinte uniune, preşedinte) va avea o indemnizaţie de 9.800 lei.

Un primar va lua de la 3.207 lei brut (pentru edilii localităţilor care au mai mult de 1.500 de locuitori) până la 6.059 de lei pentru primarii marilor oraşe şi sectoarelor Bucureştilor.

Un medic primar va începe de la un salariu de bază de 3.459 şi va ajunge până la 4.307 lei – sau 4.819 lei în cazul celor de la urgenţe. Rezidenţii vor începe de la un salariu de bază de 1.470 lei, iar asistentele din spitale şi policlinici, de la 1.900 de lei.

Profesorii din învăţământul preunivesitar cu studii superioare şi grad didactic I vor avea salariile de bază cuprinse între 1.975 şi 3.470 lei, cei cu gradul II între 1.758 şi 3.049 lei, iar cei cu definitivat vor porni de la 1.707 lei şi vor putea ajunge până la 2.920 lei.

Suplinitorii, cu studii liceale şi fără pregătire de specialitate, vor avea salarii de bază de la 1.280 şi până la 1.669 lei.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.