Peste câteva zile se va deschide la Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad stagiunea 2015/2016.
Și, dacă stagiunea trecută a fost una bogată în evenimente și în spectacole valoroase și cea care urmează este una plină de surprize plăcute pentru iubitorii de teatru. Pentru acest moment al reîntâlnirii cu publicul său, Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” a pregătit încă două premiere. Prima dintre ele este cea a spectacolului ,,Săptămâna luminată” după Mihail Săulescu, regia Nicolae – Mihai Brânzeu, scenografia Indre Colta, coregrafia și mișcarea scenică Maura Cosma. Din distribuția spectacolului fac parte actorii : Carmen Butariu, Mariana Tofan, Marian Parfeni, Răzvan Oroian, precum și dansatorii Cosmin Blaga, Dinu Bociort, Timea Szendrei, Adrian Dumbra și Piroș Andreea. Spectacolul va avea loc duminică, 20 septembrie, în Sala Studio, începând cu ora 19.
Peste exact o săptămâna, adică duminică 27 septembrie, în sala mare, începând cu ora 19,00, publicul este invitat la cea de-a doua premieră a acestei stagiuni. Este vorba despre spectacolul ,,Artă” de Yasmina Reza, în traducerea Violetei Popa, regia poartă semnătura lui Szabo K Istvan iar scenografia aparține lui Cosmin Ardeleanu. Cei care dau viață personajelor acestei piese sunt actorii : Zoltan Lovas, Ioan Peter și Bogdan Costea. Yasmina Reza este scriitoare și actriță franceză, distinsă cu multe premii iar piesele sale sunt jucate cu mare succes nu numai în Franța ci și pe alte mari scene ale lumii. Piesa ,,Artă” a fost distins cu premiul Moliere și este un text plin de umor și replici savuroase la care spectatorii se vor amuza copios.
Urmează o toamnă bogată în evenimente iar proiectele Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” vor continua prin prezența sa la câteva festivaluri importante. Astfel, în data de 21 septembrie 2015 actorii arădeni vor participa la – Festivalul Internațional de Teatru Scurt de la Oradea (20 – 27 septembrie 2015), ediția a III a – unde vor susține spectacolul ,,Aproape de tine, încă!”, adaptare după ,,Almost, Maine!” de John Cariani, regia Antonella Cornici.
Prezența la festivaluri va continua cu participarea la Festivalul Internațional de Teatru ,,Fest(in) pe Bulevard”, București ( 8 – 17 octombrie 2015 ), ediția a III a – cu spectacolul ,,Dezorient Express” de Andrea Gavriliu.
Un alt festival important la care teatrul arădean a fost invitat să participe este Festivalul de teatru ,,Pledez pentru tine(ri)” ediția a XXVII de la Piatra Neamț ( 11 – 21 octombrie 2015 ) cu spectacolul ,, Ai mei erau super !” – un scenariu colectiv bazat pe întâplări reale ale actorilor din distribuție, regia Cristian Ban.
În data de 27 octombrie 2015, Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” va susține la Pecs, Ungaria, spectacolul ,,Aproape de tine, încă!” în regia Antonellei Cornici, în cadrul parteneriatului dintre Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad și Teatrul Național din Pecs.
Seria participărilor la festivaluri se va încheia prin prezența la Festivalul Național de Teatru FNT, București ( 23 octombrie – 1 noiembrie ), ediția a XXV a, eveniment în cadrul căruia actorii arădeni vor susține două reprezentații cu spectacolul ,, Ai mei erau super !” – regia Cristian Ban, în zilele de 30 și 31 octombrie.
Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” invită publicul să-i fie alături în seara zilei de 20 septembrie și să împărtășească alături de actorii arădeni bucuria începerii unei noi stagiuni teatrale.
Biletele se pot achiziționa online accesând site-ul www.biletmaster.ro sau de la agentia teatrului, începand de miercuri, 09 septembrie 2015. Orarul agentiei este următorul : de marți pâna vineri între orele 10,00 – 14,00 și 17,00 – 19,00, sâmbăta și duminica între orele 10 – 12 și 17 – 19.
TEATRUL CLASIC ,,IOAN SLAVICI” ARAD, PROGRAM – Septembrie – Octombrie 2015
19 Septembrie 2015 – Sala Mare, ora 19,00
,,Aproape de tine, încă!” – adaptare după ,,Almost, Maine !” de John Cariani
Regia – Antonella Cornici, Traducerea – Cristian Juncu, Mişcare scenică şi coregrafie – Andrea Gavriliu, Ilustraţia muzicală – Bobo Burlăcianu, Video – Design – Lucian Matei, Decor – Doru Păcurar
20 Septembrie 2015 – Sala Studio, ora 19,00 – PREMIERĂ
,, Săptămâna luminată” – după Mihail Săulescu
Regia – Nicolae – Mihai Brânzeu, Scenografia – Indre Colta, Coregrafie și mișcare scenică – Maura Cosma
27 Septembrie 2015 – Sala Mare, ora 19,00 – PREMIERĂ
,,Artă” – de Yasmina Reza
Regia – Szabo K Istvan, Traducerea – Violeta Popa, Scenografia – Cosmin Ardeleanu
1 Octombrie 2015 – Sala Mare, ora 19,00
,, Dezorient Express” – Un spectacol teatral şi coregrafic de Andrea Gavriliu
Decor şi costume – Irina Moscu
2 Octombrie 2015 – Sala Studio, ora 19,00
,,Ai mei erau super !” – Scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor trupei
Regia – Cristian Ban, Scenografia şi costumele – Cristina Milea
3 Octombrie 2015 – Sala Mare, ora 19,00
,,Artă” – de Yasmina Reza
Regia – Szabo K Istvan, Traducerea – Violeta Popa, Scenografia – Cosmin Ardeleanu
4 Octombrie 2015 – Sala Mare, ora 19,00
,, Săptămâna luminată” – după Mihail Săulescu
Regia – Nicolae – Mihai Brânzeu, Scenografia – Indre Colta, Coregrafie și mișcare scenică – Maura Cosma
7 Octombrie 2015 – Sala Mare, ora 19,00
,, Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu
Regia – Laurian Oniga, Decor – Doru Păcurar, Costume – Oana – Cătălina Văran
8 Octombrie 2015 – Sala Studio, ora 19,00
,,Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu
Regia – Laurian Oniga, Decor – Doru Păcurar, Costume – Oana – Cătălina Văran.
Lasă un comentariu