Potrivit informaţiilor noastre în noul PNL Arad nu este numai lapte şi miere, aşa cum au lăsat să se vadă liberalii cu ocazia desemnării Comitetului Judeţean Executiv.
Astfel, dincolo de problema iscată de lăsarea pe dinafara forului de conducere a lui Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, dar şi a unor primari reprezentativi din vechiul PDL, tot mai multe nemulţumiri se acumulează şi în dreptul celor proveniţi din vechiul PNL.
Pe surse am aflat că liderii fostului PDL Arad nu s-au ţinut de cuvânt, în cazul promisiunilor făcute foştilor liberali. Astfel, deşi acestora din urmă li s-au promis – atunci când a fost nevoie, de exemplu, de votul lor în Consiliul Local Municipal (n.r. – vezi cazul trecerii ştrandului „Neptun” la Recons) – anumite lucruri, conducerea fostului PDL Arad s-a făcut că uită de ele după ce şi-a atins scopul. Este vorba de cel puţin un post de director şi de mai multe locuri în AGA sau CA ale unor societăţi ale administraţiei locale, care ar fi trebuit să le revină foştilor liberali. Dar nu numai. Punctul culminant al tensiunilor îl reprezintă o funcţie de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Aceasta ar fi trebuit, conform înţelegerilor, să le revină vechilor liberali. Şi nu le-a revenit.
Deci, destule motive de neînţelegeri între cele două tabere din noul PNL…
degeaba daca liberalii nu bat cu pumnul in masa unde trebuie. asta cu datul prin ziare nu are nici un efect
Trupa de smecherasi auto-propusi si auto-alesi la conducerea PNL Arad, fiind intr-o grava lipsa de sustinere in randul liberalilor s-au trezit la butoane tocmai cand se facea fuziunea decisa pe la Bucuresti.
Astia au negociat, tot din cauza ca nu se identifica cu PNL pe care nu stiu, nu pot si nu inteleg sa-l reprezinte, tot felul de favoruri marunte in beneficiul lor exclusiv si a unui numar foarte restrans de curteni, botanisti si lingai.
Astfel niste personaje de bilci, de tipul lui Bilcea, ajunsi sa se lupte pentru PNL s-au regasit in mod penibil, marunt si jenant sa spuna DA neconditionat tuturor propunerilor lui Falca.
Acuma, liberalii, care se simt nereprezentati de actualul PNL, culeg roadele pasivitatii, comoditatii, lasitatii si prostiei care i-a caracterizat in ultimul timp. Ei singuri s-au definit ca fiind o adunatura de labari, situatie de care Falca, PDL si cateva jeguri liberale au profitat.
Cand, daca va mai exista un viitor pentru PNL, lucru de care ma indoiesc, penelistii vor trebui sa stie ca valoarea este data de varfurile reprezentative si astfel vor trebui sa fie mai putin intelegatori cand se organizeaza alegeri interne, cu smecherasii cu gura mare, care nu au reusit sa face absolut nimic pentru PNL, pentru Arad sau pentru cetatin in general. Permiteti implicare oricarui doreste sa o faca si Alegeti oameni competenti, dupa rezultate si nu dupa aerele cu care se prezinta. Culegeti ce semanati.
Acuma, voi vechilor PNL-ei fiindca sunteti amestecati in borcanul mai mare, impreuna cu PDL-eii, care va sunt superiori ca numar si ca organizare si total lipsiti de decenta si principii, nu veti mai avea ocazia nici macar sa mai faceti propuneri. Sunteti morti doar ca inca nu ati aflat si ati omorat si cateva sute de ani de liberalism, de principii, de istorie pentru alte cateva sute de ani de oportunism jegos PDL-ist si totul in favoarea unui PSD imposibil de modernizat si de democratizat.
Multumiti domnilor Bilcea, Cristina si Calimente care v-au ingropat!
ca bine zici d-le ponco
Nu e corect deloc, nesimtitilor, unde e crema liberalilor de la municipiu? Galis , Iorgovan, ,Sabau si Lazlo ( crema de bocanci bineinteles ) se pare ca au ajuns acolo unde meritau , adica nicaieri.
De vre-o 25 de ani in Romania se voteaza negativ, adica alegatorul fiindca nu are niciun motiv sa voteze cu unul sau cu altul findca toti, fara nici o exceptie, sunt la fel, fiindca nici unul, dar absolut nici unul nu a facut nimic pentru comunitate decat in masura in care aducea un comision de minim 60% pentru propria persoana sau pentru partid. El. alegatorul nu are incotro si va vota lista de partid pe care o uraste cel mai putin, csare se identifica cel mai puti cu statul hot, hraparet, talhar si corupt.
Asa a ajuns si Iohanis presedinte. Nimeni nu a fost convins si cred ca nici acuma oamenii nu sunt convinsi ca asta ar fi bun de ceva, dar nu au putut rata ocazia de a-i da statului una la gioale, stat care a fost identificat cu Ponta, in special in contextul manifestarilor electoratului din diaspora.
Aceeasi abordare de politruci grei, de stabi smecheri cu abilitati de eludare a mecanismelor interne de partid, de fentare masiva a membrilor propriului partid o au si noii unsi din noul PNL.
Sunt convins ca, la locale are sanse mari sa obtina majoritatea un candidat pentru primarie care sa nu reprezinte statul hot, smecher si corupt.
Ar mai ramana ca, din populatia asta aradeana, sa aiba unul curajul sa iasa la lupta, unul care nu este compromis de jocuri de culise din actualele partide.
Eu de exemplu nu pot vota socialistii rozalii din PSD, nu pot vota nici PDL pentru abuzurile pe care le-au transformat in normalitate, pentru individul ala de prost gust venit de aiurea sa ne spuna ce vrem si ca suntem niste prosti. NU pot vota nici PNL fiindca in spatele siglei este tot jegul PDL-ist din lume. Pe altii nu-i pot vota fiindca sunt egali cu 0, nu au nici o sansa.
Mi-as dori un candidat decent, necorupt, nepolitician sa imi ofere sansa sa-i dau sistemului la gioale.
Si ca mine ar trebui sa fie multi, suficient de multi ca sa-l zboare pe ctitorul din Brad la tomberon, ca sa priceapa clasa politica ca manevrele lor sunt tot mai putin lipsite de efect, ca oamenii nu-i vor si ca pot sa le saboteze brutal manevrele de culise!
Am votat intodeauna cu liberali dar la alegerile viitore nu o sa votez cu PDL
In Arad nu mai exista liberali exista Basisti lui Falca
chemati smurdul,pe calimente il doare sufletul,inca il cauta in speranta ca mai are,mai la stg.mai la dr…poate ,poate.stati linistiti,nu e chiar asa,am facut un test de sensibilitate,el e omul oricui .
Era de asteptat ca liberalii sa ia teapa de la Falca.
E surprinzator cat de usor accepta aceasta bataie de joc la adresa lor