În județul Arad numărul adopțiilor cunoaște, de la an la an, o creștere, anunță Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad cu prilejul Zilei Naționale a Adopției, marcată la 2 iunie.
Astfel, în ciuda pandemiei, când o parte însemnată a activității specifice s-a desfășurat și online, în anul 2020 Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a înregistrat deschiderea procedurii de adopție pentru 34 de copii, au fost atestate 35 de familii, 14 copii au fost încredințați în vederea adopției, iar pentru 23 de copii a fost încheiată procedura adopției, aceasta fiind încuviințată din punct de vedere legal, printr-o hotărâre judecătorească.
Totodată, 63 de copii și familii aflate în etapa de monitorizare postadopție au fost consiliate și îndrumate de specialiștii Serviciului Adopții din cadrul DGASPC Arad.
„Adopția este o procedură legală complexă și o soluție pentru persoanele care își doresc să devină părinți, asumându-și responsabilitatea pentru unul sau mai mulți copii, pentru tot restul vieții. În cazul în care, din diverse motive, un copil nu poate fi îngrijit de părinţii sau rudele sale biologice, atunci adopţia poate fi o soluţie pentru acesta, pentru a i se oferi mediul stabil de care are nevoie în dezvoltarea sa. Cu ajutorul consilierii psihologice și psihoterapiei de familie, asigurate de specialiștii DGASPC Arad, atât părinții adoptatori, cât și copiii adoptați, pot depăși orice dificultate și pot găsi soluții la toate problemele, precum unele traume emoționale, cauzate de experiențele anterioare ale copiilor ce urmează să fie adoptați”, declară Aurora Lupaș, șef Serviciul Adopții din cadrul DGASPC Arad.
Legislația în vigoare prevede că persoana/familia care doreşte să adopte trebuie să fie atestată ca persoană/familie adoptatoare, atestatul se obţine la cerere, în urma parcurgerii unui proces de evaluare de către solicitant. Atestatul de persoană/familie adoptatoare certifică îndeplinirea condițiilor materiale și a garanțiilor morale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului precum și existența abilităților parentale formate și dezvoltate pe parcursul procesului de evaluare.
„Pentru noi, fiecare familie care pornește pe drumul adopției este importantă pentru că suntem conștienți că reprezintă șansa acelui copil la o viață normală, la un cămin primitor, la stabilitate emoțională și oportunități infinite, pe care niciun sistem de protecție din lume nu îl poate oferi cu adevărat, așa cum o face o familie. Trăiesc cu emoție și bucurie alături de fiecare familie ajunsă în etapa de evaluare și care primește atestatul pentru că știu că trece printr-o procedură care, poate, pe mulți i-ar descuraja, dar care arată de fapt că își doresc și înțeleg să devină părinți, în deplinul sens al cuvântului”, precizează Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.
DGASPC Arad invită familiile/persoanele din județul Arad care doresc să adopte un copil sau să primească informații despre procedura adopției să se adreseze direct instituției, la sediul DGASPC Arad, de pe strada 1 Decembrie 1918, nr.14 – Serviciul Adopții sau la telefonul 0257/210055, de luni până joi, între orele 8 și 16,30, iar vineri între orele 8 și 14.
Profitând de faptul că este 1 Iunie, reprezentanții DGASPC Arad le urează „La mulți ani” tuturor copiilor care au fost adoptați sau așteaptă să fie adoptați, precum și familiilor care au adoptat sau urmează să adopte copii din sistemul public de protecție.
Lasă un comentariu