În ultimele 24 de ore, numărul caurilor noi de coronavirus înregsitrate în județul Arad a scăzut.
Potrivit autorităților, de duminică până luni au fost înregistrate 9 cazuri noi iar alte 11 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Județului Arad erau înregistrate 554 de persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, din care 191 sunt internate în secțiile COVID ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, 344 sunt la domiciliu şi externate. În ultimele 24 de ore a fost îmregistrat un deces al unei persoane diagnosticate cu Covid-19.
De asemenea, în carantină se află 812 persoane iar 189 de persoane sunt în izolare.
În cadrul activităților desfășurate ieri, 9 august, până în această dimineață, la nivelul județului nostru au fost verificate 112 de obiective/locații. De asemenea, au fost verificate și 260 mijloace de transport în comun. Au fost legitimate 22 de persoane fizice în contextul verificărilor, fiind supuse controalelor şi 86 societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate.
Au fost înregistrate două apeluri la linia Telverde 0800800165, pentru semnalarea unor cazuri de nerespectare a măsurilor de protecţie indiviuală de către persoane fizice.
În urma tuturor verificărilor au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, din care 2 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (avertismente), respectiv 5 aplicate unor persoane fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public/pribat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii (valoare totală amenzi 2500 lei).
Foto: Arhiva
Lasă un comentariu