Asociaţia Summit Arad și Administrația Parcului Național Retezat desfășoară în perioada 5 mai – 30 septembrie 2014 un nou proiect de promovare a turismului ecologic și protecția habitatelor naturale – Mobilizare Ecologică în masivul Retezat – Godeanu – Țarcu, finanțat de Asociația pentru Parteneriat și Mol România, prin Programul Spații Verzi, componenta Arii Naturale Protejate.
„Arealul vizat de noi este Rezervația Biosferei – Parcul Național Retezat și masivele învecinate – Țarcu și Godeanu, care împreună alcătuiesc un habitat definit ca Ultimul Peisaj Forestier Intact din Europa, situat sub cercul polar de Nord”, a declarat Marius Orban.
În această zonă vor fi organizate mai multe tabere de studiu, cercetare, dar și voluntariat pentru 60 de tineri, elevi și studenți, structurând toate activitățile proiectului de o manieră coerent educativă. În componenta de voluntariat vor avea lucrări de reamenajare și îmbunătățire a infrastructurii la două locații amplasate pe teritoriul Parcului Național Retezat – cabana Stănuleți și refugiul Gugu, prin implicarea membrilor asociației și a unui grup de lucru selectat dintre profesorii și maiștrii Liceului Tehnologic „Iuliu Moldovan” (Forestier) din Arad .
Toate acțiunile proiectului au ca scop – declarat – păstrarea acestor zone alpine într-un stadiu cât mai pur, fără intervenție antropică masivă, căutând aternative la turismul agresiv de genul infrastructurilor majore, dezvoltate în munte, de tip ski-resort, motociclism enduro, construcții de stațiuni montane, prin susținerea strategiilor de dezvoltare durabilă a unor activități „prietenoase” cu muntele, de gen ecoturism, alpinism, ski de tură, etc, în care turistul pasionat de frumos să poată aprecia splendoarea naturii nealterată chiar în mijlocul ei.
Foto: summitromania.ro
Lasă un comentariu