Platforma Civică „RO 100 Arad” în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Alexandru D. Xenopol” Arad a demarat un proiect nou dedicat excelenței în educație numit „Fii tu însăți schimbarea!”. Proiectul își propune să popularizeze și să ofere distincții în semn de aprecire celor care excelează în domeniul educațional.
Prima reuniune a avut-o ca protagonist pe Zamfira Chiș, educatoare la Grădinița „Palatul Fermecat” din cartierul Aurel Vlaicu, având-o alături pe Loredana Goldiș, director al aceleiași instituții de învățământ, însoțite de părinți ai copiilor din grupa educatoarei. Aprecierile la adresa Zamfirei Chiș sunt legate de materiale didactice și metodele interactive și inovative folosite, de relațiile umane personale și dinamice pe care le leagă cu copiii, părinții și colegii, precum și de energia și implicarea pe care le manifestă cu toate că se află în pragul pensionării.
„Ne bucurăm să putem anunța că la acest proiect se vor ralia, în afara celor doi parteneri – Asociația civică «RO 100 Arad» și Biblioteca Județeană «Alexandru D. Xenopol» – profesori, elevi, părinți, mass media și voluntari, demersul fiind deschis tuturor celor care vor să identifice și să propună exemple de excelență în educație”, susțin reprezentanții ONG -ului.
Lasă un comentariu