O grădiniță modernă va fi construită la Ineu

O grădiniță modernă va fi construită la Ineu

O nouă investiție în educație va fi realizată în județul Arad, la Ineu, cu ajutorul fondurilor europene, prin Programul Regional Vest. Orașul va beneficia, astfel, de o grădiniță modernă, complet dotată și amenajată, care va oferi condiții educaționale la standardele actuale pentru copiii preșcolari, inclusiv pentru cei din grupuri vulnerabile. Contractul de finanțare pentru proiectul „Proiectarea și dotarea unei grădinițe amenajări exterioare și împrejmuire, Orașul Ineu, Județul Arad” a fost semnat de reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Ineu.

Noua grădiniță va avea aproape 1.200 de metri pătrați, și un regim de înălțime „parter + etaj”. Clădirea va include spații educaționale, sală multifuncțională, birouri, vestiare, spații medicale, izolator, grupuri sanitare și un loc de joacă amenajat în aer liber.

Proiectul prevede dotarea grădiniței cu echipamente educaționale moderne, mobilier, materiale didactice, echipamente digitale și articole pentru activități creative, precum și o platformă digitală pentru evaluarea dezvoltării copiilor.

Noua grădiniță va deservi în special copiii din cartierul Traian, o zonă în care nevoia de infrastructură educațională modernă este ridicată. Pe lângă investiția în infrastructură, proiectul include și activități educaționale și sociale menite să sprijine copiii și familiile din comunitate, de la ateliere părinte-copil și sesiuni de formare pentru cadrele didactice, până la workshop-uri de tipul „Școala Părinților”, mini-burse și servicii de consiliere.

Grădinița va aparține de Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, unitate de învățământ unde sunt înscriși, în prezent, 221 de preșcolari. Dintre aceștia, peste 60 de copii provin din cartierul Traian.

Aproape 3,5 milioane de euro vor fi investiți în proiect, dintre care 2,4 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile. Grădinița va fi ridicată pe un teren de aproape 4.300 mp., aflat în proprietatea orașului Ineu, iar inaugurarea ei ar urma să aibă loc în prima jumătate a anului 2028.

Prin Programul Regional Vest, în învățământul preșcolar din Regiunea Vest vor fi investiți aproape 20 de milioane de euro. La această sumă se adaugă peste 100 de milioane de euro care vor finanța modernizarea învățământului gimnazial, liceal și superior din regiune.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.