TRANSDARA S.A., compania de transport persoane care asigură cea mai mare parte dintre cursele din judeţele Arad și Timiș, aflată în buza falimentului în urmă cu cinci ani, a reușit să se reorganizeze cu succes sub administrarea CITR. După o perioadă lungă de pierdere, societatea a reușit să se însănătoșească și să-și achite integral toate datoriile.
TRANSDARA S.A. a intrat în insolvență la sfârșitul lunii mai a anului 2012, pe fondul lipsei lichidităților, generate de scăderea accentuată a comenzilor de transport, precum și a numărului de călători pe cursele regulate, a neîncasării creanțelor și a investițiilor neperformante efectuate. La momentul deschiderii procedurii, societatea nu putea acoperi datoriile din lichiditățile disponibile, ceea ce a dus la dezechilibre financiare majore.
„Cu alte cuvinte, compania era în declin când am preluat administrarea judiciară. Pentru a reuși redresarea, am optimizat costurile, inclusiv prin reducerea dobânzilor aferente creditelor bancare, am echilibrat datoriile cu activele companiei prin planul de reorganizare și am negociat eșalonarea plăților față de principalii furnizori”, a declarat Silvana Șermer, Managing Partner al CITR, Filiala Timiș, care a coordonat procesul de reorganizare al companiei.
TRANSDARA S.A. a intrat în reorganizare în baza unui plan întocmit de CITR și agreat de toți creditorii companiei. Planul cuprindea măsurile necesare pentru funcționarea optimă a societății, soluții care au convins creditorii acesteia că e suficient de stabilă ca să poată participa la licitații și în perioada desfășurării procedurii de insolvență.
„Prin implementarea cu succes a soluțiilor din planul de reorganziare am reușit, împreună cu managementul companiei de transporturi, să întoarcem soarta unui business în declin și să reintroducem în circuitul economic o companie stabilă, sănătoasă, competitivă și cu perspective de creștere”, a mai precizat Silvana Șermer.
Ajunsă acum la finalul perioadei de reorganizare, TRANSDARA S.A. și-a achitat toate datoriile asumate prin planul de reorganizare față de creditori, în valoare totală de 13 milioane de lei, fără să fie nevoită să vândă din bunurile necesare desfășurării activității.
Societate comercială TRANSDARA S.A. are ca obiect de activitate transportul internațional, interjudețean și județean de persoane, închirieri de autocare si microbuze spre orice destinație. Înființată în 1990 pe structura fostei autobaze de călători, S.C. TRANSDARA S.A. a continuat tradiția transportului județean și interjudețean de pasageri, extinzându-și sfera de activitate și la transportul internațional de pasageri.
Lasă un comentariu