O nouă ediție e Festivalului Vinului a fost programată să se desfășoare în primul sfârșit de săptămână din luna noiembrie, la eveniment organizatorii invitând producători de vin din județul Arad și din alte județe din vestul țării și artiști apreciați la nivel național.
Printre aceștia se numără și cunoscuta actriță, cântăreață și compozitoare română, de origine germană, Rona Hartner.
Festivalul Vinului, ediția 2018, va avea loc în perioada 2-4 noiembrie, în Parcul Pădurice, din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor, unde, pe lângă degustări de vinuri și produse specifice unei astfel de sărbători va fi prezentat și un consistent program artistic cu muzică de petrecere, muzică ușoară și muzică populară.
Până acum, organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, au confirmat prezența producătorilor Elite Wine (Șiria), Enoris (Arad), Cramele Miniș (jud. Arad), Wine Reprezentative (Miniș), Ando Wine Concept (jud. Arad), Kaiser Wein (Pâncota), Cramele Diosig (Bihor), Cramele Recaș (Timiș) care vor oferi pentru degustare și vânzare vinuri albe și roșii, dar și must.
Pe lângă vinuri, participanții la festival vor mai putea să deguste o gamă diversă de brânzeturi dar și produse tradiționale specifice județului Arad.
În cadrul festivalului, într-un cort care va fi amplasat în Parcul Pădurice vor avea loc, zilnic, degistări de vinuri și prezentări de produse, la care au fost invitați să participe somelieri din județul Arad și din alte județe, dar și reprezentanții cramelor din județul Arad.
Evenimentele vor fi dedicate reprezentanților HoReCa dar și publicului.
Totodată, în cele trei zile ale festivalului vor fi organizate spectacole artistice cu muzică de petrecere, muzică lăutărească, muzică ușoară și muzică populară invitații speciali fiind Fanfara Shukar din 10 Prăjini, Ellie White, Rona Hartner cu taraful București și numeroși soliști de muzică populară din provinciile istorice ale țării și din județul Arad.
Festivalul Vinului are ca scop, pe lângă oferirea a trei zile de distracție și voie bună, și promovarea producătorilor de vin din județul Arad dar și promovarea Aradului ca destinație turistică, în special a zonelor unde se poate practica turismul viticol.
Programul concertelor:
2 noiembrie
Orele: 14-22 |
Program artistic
Dj Sebuh Fantasia Fanfara Transilvania Fanfara Shukar din 10 Prăjini White Mahala
|
3 noiembrie
Orele: 12-22 |
Program artistic
Dj Sebuh Arthur in Neverland I Band Ellie White Alessis Rona Hartner cu taraful București
|
4 noiembrie
Orele: 12-22 |
Spectacol folcloric
Dj Sebuh Liliana Laichici (Banat), Alina Pinca (Sibiu) , Bogdan Toma (Hunedoara), Paul Ananie (Maramureș), Angelica Flutur (Moldova), Monica Groza, Paula Pașca, Ștefan Muntenaș, Daniela Dudaș, Daniela Han, Orchestra „Doina Mureșului”, Ansamblul Folcloric ”Crăișorii Moților”, Ansamblul Folcloric ”Tradiții Arădene”, Ansamblul Folcloric „Liliacul” |
Lasă un comentariu