Uniunea Locală a Asociațiilor Locative (ULAL) Arad informează asociațiile de proprietari care obțin venituri din exploatarea proprietății comune (venituri din închirierea unor spații comune, din instalarea de reclame, din servicii de telecomunicații în condițiile legii) despre faptul că trebuie să completeze și să depună Declarația Fiscală 101 privind impozitul pe profit până la data de 25 februarie 2018, conform prevederilor Codului Fiscal (Legii nr. 227/2015, art. 41, alin. 5, lit. a).
Potrivit conducerii ULAL Arad, de la 1 ianuarie 2018, Codul Fiscal a fost completat cu litera k), după cum urmează:
Titlul II Impozitul pe profit
Articolul 13
Contribuabili
(2) Nu intră sub incidența prezentului titlu următoarele persoane juridice române:
- k) asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, cu excepția celor care obțin venituri din exploatarea proprietății comune, potrivit legii.
„ULAL Arad oferă suport de completare și depunere a declarației fiscale 101 pentru asociațiile de proprietari membre”, a declarat Dorina Lupşe, preşedintele uniunii.
statul trage si pielea de pe noi. rusine PSD!!