Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” din Arad invită publicul la o nouă reprezentație a spectacolului „Bull”, de Mike Bartlett, în traducerea lui Andrei Marinescu.
Regia spectacolului poartă semnătura tânărului regizor Bobi Pricop iar scenografia este realizată de Velica Panduru.
„Bull” (Taurul) a avut loc în premieră pe țară pe scena Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” Arad, teatrul arădean fiind prima instituție profesionistă din România care a pus în scenă un spectacol după piesa scrisă de Mike Bartlett, unul dintre cei mai talentați dramaturgi ai generației sale. Spectacolul a avut o dublă premieră, prima reprezentație având loc în data de 9 aprilie iar cea de-a doua în data de 10 aprilie 2016.
Tema acestuia este una de mare actualitate și prezintă povestea unei companii care trebuie să-și reducă numărul angajaților. Timp de o oră, cu ușile închise, un angajat al acestei companii trăiește un adevărat coșmar, fiind hărțuit de doi dintre colegii lui. Lupta este una pierdută dinainte de a începe, pentru că verdictul este deja cunoscut de ceilalți doi.
Din distribuția spectacolului „Bull” fac parte actorii Ovidiu Ghiniță (Carter), Alex Mărgineanu (Thomas), Carmen Vlaga-Bogdan (Isobel), Andrei Elek (Tony). Această nouă reprezentație este programată pentru duminică, 11 decembrie, la sala Studio, de la ora 19.
Biletele se pot achiziționa de la agenția teatrală sau online, accesând platforma www.biletmaster.ro.
Lasă un comentariu