Fosta unitate militară din Gai, unde se va muta batalionul NATO din Cetatea Aradului, este o ruină, necesitând investiții de aproape 10 milioane de euro.
Călin Bibarț, viceprimar al municipiului Arad, a prezentat vineri lucrările pe care municipalitatea le va realiza pentru reabilitarea vechii cazarme din Gai, în vederea mutării militarilor din Cetatea Aradului.
Conferința de presă pe temă a avut loc în incinta vechii unități militare din Gai, astfel ca jurnaliștii să poată să-și facă o imagine asupra anvergurii obiectivului și a amplorii investițiilor programate aici, în cadrul angajamentelor asumate de Municipiul Arad în schimbul preluării Cetății Aradului de la Ministerul Apărării. Licitația pentru execuția lucrărilor va fi lansată în această toamnă.
Proiectanții care au elaborat documentația tehnică au estimat valoarea lucrărilor pentru reabilitarea cazarmei Gai la peste 9 milioane de euro. Lucrările, stabilite conform cerințelor Ministerului Apărării, vor cuprinde atât reabilitări ale clădirilor existente (2,9 milioane de euro) cât și realizarea de construcții noi (4,76 milioane deeuro) și rețele de utilități (1,75 milioane de euro). Dintre construcțiile existente în prezent,13 pavilioane vor beneficia de reparații capitale, consolidări și modernizări, 16 vor fi desființate și se vor realiza 15 construcții noi.
Pentru preluarea Cetății Aradului de la Ministerul Apărării, Municipiul Arad a mai pus la dispoziția armatei un teren de 10 ha pentru realizarea unui poligon de instrucție precum și terenul necesar construirii de blocuri ANL pentru militari.
Ruina va fi si cetatea dupa ce va ajunge pe mana lui Falca.
Cu 5 milioane de euro faci o unitate militară super. La ce le trebuie 9 milioane ca să zugrăvească nişte clădiri deja existente şi să tundă iarba? Furăciuni în perspectivă!