O școală de infirmiere, după model german, ar putea fi deschisă la Arad

O școală de infirmiere, după model german, ar putea fi deschisă la Arad

O școală de infirmiere după model german ar putea fi deschisă la Arad.

Construirea noului complex Matern – Pediatrie, un proiect de peste 115 milioane de euro al Consiliului Județean Arad, a fost prezentată în Germania, la Tübingen, de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca. Acesta a fost secondat de prorectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, Anca Hermenean, și împreună au pledat pentru un program prin care experiența germană în domeniul formării cadrelor medicale medii și a infirmierelor să fie aplicată și la Arad.

„Proiectul Complexului Matern – Pediatrie este unul dintre cele mai importante din România și a fost selectat pentru finanțare printre 27 de proiecte medicale strategice la nivel național. Pentru reușita sa nu este suficient să construim o clădire și să o echipăm, ci să avem și cadre medicale, de toate nivelele și specializările, care să presteze un serviciu medical de calitate. Din păcate, constatăm că la Arad sunt multe de făcut în acest domeniu, iar la Tübingen am vizitat o școală profesională care pregătește personal și în domeniul medical. Nu văd niciun obstacol în implementarea acestui model și la Arad, cu atât mai mult cu cât avem alături de noi și Facultatea de Medicină, care deja are experiență în formarea cadrelor medicale”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Prorectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Anca Hermenean, a accentuat că un schimb de cunoștințe și de experiență este necesar, în special în ce privește nivelul de bază al celor care lucrează în sistemul de sănătate din județul Arad. „Modelul german este vechi de câteva sute de ani și avem nevoie de sprijin pentru implementarea sa la Arad. Consiliul Județean realizează investiții importante pentru Spitalul Județean, investiții de sute de milioane de euro, iar ele trebuie deservite inclusiv de personal de bază, unde trebuie să recunoaștem că există încă vulnerabilități. Am cerut asistența și sprijinul Consiliului Districtual din Tübingen, care finanțează școlile profesionale de aici, să colaborăm la dezvoltarea unor specialități necesare și în județul Arad”, a precizat prof. univ. dr. Anca Hermenean.

Complexul Matern-Pediatrie este construit la Arad printr-un proiect PNRR, cofinanțat de Consiliul Județean.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

  1. Felicitări stimate Domnule.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.