O soluţie pentru cei mulţi

O soluţie pentru cei mulţi

Cel mai urât partid din România ultimilor ani o duce „bine – mersi” la Arad, ascuns sub numele (că atât a mai rămas din el) istoric de PNL.

Rezultat al unei fuziuni caraghioase, impusă de interese politice din sfere mult prea înalte, noul PNL îşi joacă bine cartea pe scena politică românească. Gaşca de pedelişti care în guvernările Boc a prosperat pe spinarea poporului este pregătită să se prezinte anul viitor în faţa electoratului ca fata mare la măritat. Vechilor pedelişti, spoliatori ai banilor publici care rivalizează cu pesediştii anilor 2000 – 2004, li se pare normal să revină la butoane, şi în consecinţă, la bani, după patru ani de opoziţie în care s-au cam lins pe bot de privilegii.

Nu şi la Arad, desigur, unde stăpânesc judeţul ca pe o feudă. Aici, sub sceptrul faraonului local (botezat tot de ei) „Tutankhamun”, pedeliştii nu au dus lipsă de privilegii chiar dacă au mai pierdut câteva posturi prin instituţiile deconcentrate. Le-au rămas destule, în schimb, la Compania de Apă, cele două CET-uri, Recons, Compania de Transport Public, SC Târguri, Oboare, Pieţe SA etc, dar şi pe la firmele obediente, abonate la bani publici. Culmea tupeului acestor oameni de dreapta, care aproape toată viaţa lor au muls de la stat, este plasarea foştilor deputaţi Iustin Cionca şi Lucian Riviş Tipei, la Compania de Apă, respectiv CET, de unde iau salarii fabuloase comparativ cu un om de rând, deşi nici măcar nu merg la serviciu. Este, dacă vreţi, un exemplu de „bună practică” pentru întreaga clasă politică, pentru că ceea ce vedem la Arad, la PDL, în alte judeţe vedem la foştii liberali (din vechiul PNL) sau PSD. Dar, cum pe noi ne interesează Aradul, normal că atenţia şi reproşurile merg spre PDL, acum metamorfozat în PNL.

Din nefericire, aceşti pedelişti parveniţi, care în zece ani s-au îmbogăţit cât alţii în şapte vieţi, au toate şansele să continue să-şi sporească bunăstarea personală, pentru că nu are cine să-i tragă de umăr, să-i scuture şi să le arate adevărata faţă, aceea de indivizi subţiri, care abia au citit câteva cărţi în viaţa lor (dar ne dau tuturor lecţii!), nişte impostori în adevăratul înţeles al cuvântului. Având asemenea lideri, care fac şi desfac, împart posturi şi hotărăsc destine, e şi normal că societatea bate pasul pe loc. Ba chiar regresează!

Peste toate acestea, la Arad ne lipsea numai tichia de mărgăritar. Ei bine, iluştrii lideri ai oraşului nu s-au mulţumit cu una, ci ne-au pus chiar două: candidaturile la Capitală Europeană a Culturii şi la cea de Capitală Verde. Asta după ce au distrus cultura şi spaţiile verzi din oraş!

Arădenii responsabili cunosc, desigur, aceste lucruri. „Arădenilor vrednici”, legaţi ombilical, dependenţi de partid, angajaţi (familii întregi!) pe filieră politică nu le pasă. Lor să le fie bine, că restul nu mai contează! Cum însă „restul” e format din cei mulţi, este de datoria celor cărora le pasă cu adevărat de Arad să vină cu o soluţie menită să schimbe lucrurile. O soluţie care să-i scoată din amorţeală pe cei mulţi!

  1. Pina la urma nu tine aceasta ascundere la infinit . A fost MCL,ARD,PNL oare ce ma urmeaza? Daca taifunul DNA venit la Judet vine si la tutakamon sa vedem ce fac cei din ”FAmiglia” .Orice constructie care nu este corecta si ascunde in spate interese de grup se surpa la prima adiere de vint a DNA-ului . Rabdarea aradenilor nu are margini ?

    Raspunde
  2. DA EU CU CINE VOTEZ ?????? SA RAMINA AIESTEA, CA ‘AU BURTZILE PLINE,SAU ORICUM NU NESATURATE’ , SAU SA VINA ALTZII NOI ‘INFOMETATZI” OF OF, . OARE CIND VIN ‘VEGETARIENII’…..

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.