La Penitenciarul de maximă siguranță din Timișoara a avut loc un eveniment sufletesc, anual, în care familiile s-au întâlnit cu cei dragi, „aflați” aici pentru o perioadă de timp. Evenimentul a reprezentat o mărturie de speranță, pe care cei prezenți au ascultat-o și din cuvintele reprezentantului Serviciului de integrare socială a Penitenciarului. Pe toți cei „aflați” aici i-a uimit acest cuvânt: speranță. Aceasta este provocarea: provocare reinserării sociale. Și pentru asta este nevoie de un parcurs, de un drum, fie în exterior, în închisoare, în societate, fie în propriul interior, în conștiință și în inimă. A parcurge drumul de reîntregare, pe care mulți trebuie să-l parcurgă. Și când mergem să-i cerem iertare Domnului pentru păcatele noastre, pentru greșelile noastre, El ne iartă mereu, niciodată nu încetează să ne ierte. Ne spune: „Întoarce-te de pe acest drum, pentru că nu-ți va face bine să mergi pe drumul acesta”. Și ne ajută. Și aceasta este reîntregarea, drumul pe care toți trebuie să-l parcurgem. Important este să nu stăm sau să rămânem pe loc. A nu sta pe loc în monotonia păcatului, a singurătății și a deznădejdiei. Trebuie să mergem, să facem un pas în fiecare zi, cu ajutorul Domnului. Dumnezeu este Tată, este milostivire, ne iubește mereu. Dacă noi îl căutăm, El ne primește și ne iartă. El nu încetează să ierte. Motoul vizitei la un penitenciar este mereu unul și același: „Dumnezeu nu încetează să ierte”.
Arhim. Teofan Mada
Lasă un comentariu