În urma demersului inițiat de municipalitate, prin Direcția Generală Poliția Locală Arad, având ca scop monitorizarea și securizarea imobilelor degradate din municipiu, ce servesc drept loc de refugiu oamenilor străzii și de depozitare a gunoaielor, proprietarul unei astfel de clădiri a apelat deja la sprijinul autorităților locale.
Este vorba de un imobil situat pe strada 9 Mai care a fost semnalat de multe ori de către arădeni drept sălaș temporar al persoanelor fără adăpost, locația remarcându-se, la un moment dat, inclusiv prin starea avansată de degradare a clădirii și lipsa de îngrijire a curții, informează DGPLA.
În urma achiziționării imobilului de la un cetățean străin, noul proprietar, un arădean de cetățenie română cu domiciliul în altă zonă a orașului, a încuviințat, printr-un act notarial, accesul în incintă al polițiștilor locali cu atribuții de ordine publică. În document se precizează, totodată, faptul că nicio altă persoană fizică sau juridică nu are drept de acces în locația respectivă. Drept urmare, locația respectivă va fi vizitată cel puțin o dată pe zi de un echipaj al DGPL Arad. Persoanele surprinse că au pătruns prin efracție în incintele monitorizate vor fi predate de către polițiștii locali reprezentanților Poliției Municipiului Arad. În vederea punerii în mișcare a unor acțiuni penale împotriva acestora, va fi nevoie și de plângeri prealabile din partea proprietarilor.
Beneficiile conferite de colaborarea dintre proprietari și primărie, reprezentată de DGPL Arad rezidă, pe de o parte, în lângă evitarea acumulării de amenzi, ca urmare a neîntreținerii corespunzătoare a imobilelor, fapt sancționabil prin prisma prevederilor HCLM 162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad. Pe de altă parte, pentru administrație, este avantajoasă trecerea de la caracterul exclusiv contravențional al faptelor încriminate – concretizat în amenzi neachitate de oamenii străzii – la o abordare a faptelor acestora din perspectiva legislației penale. În acest caz, consecințele pe care făptuitorii trebuie să le suporte sunt mai greu de evitat, anunță DGPLA.
Serviciile de ordine publică și disciplină în construcții ale DGPL Arad au identificat alte imobile în cazul cărora poate fi aplicată această colaborare cu proprietarii pe străzile Grigore Alexandrescu, Vârful cu Dor, Dunării și Eroul Necunoscut. Deținătorii acestora vor fi contactați, în următoarea perioadă, pentru a li se propune gestionarea în comun a problemelor de pe care oamenii străzii le creează atât administrației, cât și proprietarilor de drept.
APLICATI LEGEA CU ACESTI INFRACTORI.