Uniunea Locală a Asociaţiilor de Proprietari (ULAL) Arad reacţionează la „încă o bătaie de joc la adresa asociațiilor de proprietari după faimoasa lege 196/2018”.
Conducerea ULAL Arad informează despre o „inițiativă parlamentară nastrușnică” cu privire la modificarea și completarea Legii locuinței nr. 114/1996:
„Anexa. 1.
Organizarea unui Spațiu pentru Clubul pensionarilor în imobilele cu mai mult de 25 de apartamente”.
Spații pentru aceste cluburi vor fi oferite, fără costuri suplimentare, la parterul blocurilor cu un număr de peste 25 de apartamente, folosind în comun cu asociațiile de proprietari spațiile comune, au hotarît inițiatorii proiectului legislativ. Ei susțin că este necesar ca spațiile comune cu această destinație să fie prevăzute distinct în lege, astfel încât proiectele pentru noile construcții de locuințe cu un număr de peste 25 de apartamente să cuprindă aceste spații.
Una din soluții pentru combaterea singurătății, experimentată cu succes în state ale Uniunii Europene, o reprezintă Cluburile pensionarilor”.
„Ca urmare, parlamentarii au înaintat o propunere legislativă prin care să impună, printre exigențele minimale pentru locuințe stabilite prin lege, obligativitatea asigurării unui spațiu pentru Clubul pensionarilor. Domnii parlamentari nu ştiu că proprietatea este GARANTATĂ prin lege şi Constituţie, inclusiv dacă ea este proprietate comuna forțată. Se știe că domniile lor nu dețin proprietați comune împreună cu alți proprietari, dumnealor locuind la vilă! Dacă parlamentarii, guvernanții, o fac pentru a proteja pensionarii, ar trebui în primul rând să îi respecte, să le marească pensiile să poata să își plătească încălzirea la bloc, un lux pentru mulți dintre ei”, consideră Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad.
„Această iniţiativă poate fi viabilă la viitoarele proiectele de locuințe, dar cum va afecta această inițiativă prețul locuintelor? Cine va suporta costurile cu avizele pentru funcționarea acestor cluburi: PSI, protecție sanitară, cheltuielile lunare etc.? La fel de bine putem să propunem organizarea unei capele unde să se desfăşoare serviciu religios pentru locatari. Una peste alta, din nou a apărut o lege imposibil de pus în practică. Vrem să ajutăm dar de fapt creem dispute sterile fără finalitate practică între locatarii imobilelor. Așteptăm cu interes noile inițiative cu privire la cum să își organizeze cetațeanul român proprietatea sa, garantată prin lege”, a mai afirmat Dorina Lupşe.
Lasă un comentariu