Oferta academică din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad pentru anul universitar 2018-2019 este generoasă, ea cuprinzând 41 de specializări de licenţă (peste 2000 de locuri), 25 studii aprofundate la nivel de masterat (peste 1000 de locuri), cursuri postuniversitare de specialitate, Şcoală doctorală în domeniul Medicină şi Biologie.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad este o instituţie de învaţământ superior acreditată la nivel internaţional, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
LICENŢĂ – MASTERAT
Viitorii studenţi pot opta pentru studii de licenţă şi masterat în domeniile: Medicină, Farmacie, Stomatologie, Tehnică dentară, Nutriţie şi dietetică, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Biologie, Psihologie, Marketing, Administrarea afacerilor în limba română/engleză, Economia comerțului, turismului şi serviciilor, Contabilitate și informatică de gestiune, Managementul dezvoltării rurale durabile, Informatică, Geografia turismului, Silvicultură, Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism, Limbi moderne aplicate (engleză, franceză, germană), Limba şi literatura chineză, Limba şi literatura engleză, Istorie, Relații internaționale și studii europene, Comunicare şi relaţii publice, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Asistenţă socială, Resurse umane, Psihologie, Educaţie fizică şi sport, Ştiinţe juridice.
Pentru specializările Medicină, Medicină (în limba engleză), Medicină (în limba franceză), Balneofiziokinetoterapie, Medicină dentară, Tehnică dentară, Farmacie şi Nutriţie şi dietetică înscrierile se vor desfăşura prin platforma https://admitere.uvvg.ro.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad acordă numeroase facilităţi şi Burse „Vasile Goldiş” – şcolarizare gratuită, absolvenţilor de liceu cu note de excepţie la Bacalaureat şi olimpicilor premianţi.
Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, a subliniat: „Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi partenerii noştrii antreprenoriali oferă posibilitatea de angajare a studenţilor universităţii, prin interviu, în companii locale, multinaţionale şi internaţionale. De asemenea, înscrierea on-line reprezintă un avantaj major pentru toţi studenţii care vor să se înscrie la Universitatea noastră, din SUA, Asia sau Europa. Studenţilor şi aparţinătorilor acestora – părinţi şi rude, le oferim cazare gratuită la Căminul Studenţesc al Universităţii aflat pe str. Cocorilor nr. 57, care este dotat ultramodern”.
„Studenţii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad beneficiază de cursuri de specializare şi stagii de practică, în ţară şi străinătate, la renumite Instituţii de Cercetare Ştiinţifică, acreditate de Academia de Ştiinţe Medicale din România şi Fundaţia Naţională pentru Biologie Celulară şi Moleculară”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG.
Facilităţile pot fi consultate pe site-ul: www.uvvg.ro, sau la Centrul Permanent de Informare și Înscriere: (B-dul Revoluţiei nr. 94-96, tel: 0257/280373), deschis de luni până vineri, între orele 9,00-17,00; sâmbătă între orele 9,00-13,00; unde viitorii studenți pot obține informații și se pot înscrie la una, sau mai multe specializări din cadrul celor șase facultăţi: Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară; Facultatea de Farmacie; Facultatea de Ştiinţe Juridice; Facutatea de Ştiinţe Socio-Umane Educaţie Fizică şi Sport; Facultatea de Ştiinţe Economice, Informatică şi Inginerie.
Acte necesare la înscriere: Diploma de bacalaureat în original, sau adeverinţă în original; Certificat de naştere (copie legalizată); Certificat de căsătorie (copie legalizată); Adeverinţă medicală; Trei fotografii format ¾; Dosar plic.
Daniel Albu
Lasă un comentariu