Oficialii maghiari continuă să facă declaraţii controversate la adresa României

Oficialii maghiari continuă să facă declaraţii controversate la adresa României

Semjén Zsolt, viceprimier al Ungariei, responsabil cu politica naţională, a declarat că diplomația maghiară ar putea fi criticată pentru că nu a dat cu pumnul în masă mai devreme în ceea ce priveşte relaţiie cu România.

Întrebat dacă pentru deteriorarea relațiilor dintre România și Ungaria, ca urmare a embargoului impus diplomaţilor maghiari de 1 Decembrie, poate fi considerată responsabilă și Budapesta, Semjén a răspuns că poate spune, cu conștiința curată, că nu.

„Întotdeauna am lăsat de la noi să fie cum zic ei, ca să zic așa, dar acum suntem puși la zid. Diplomația maghiară ar putea fi criticată eventual pentru că nu a dat cu pumnul în masă mai devreme,” a mai declarat vicepremierul, citat de Agerpres.ro.

În completare, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a vorbit din nou despre decizia sa de a le interzice diplomaților din toate misiunile externe ale Ungariei să ia parte la festivitățile organizate de ambasadele României de 1 Decembrie.

Ungurii nu au nimic de sărbătorit de 1 decembrie, mai ales nu împreună cu românii, deci este de înțeles ca diplomații ungari să nu participe la recepțiile organizate de autoritățile române în această zi, a reiterat Szijjarto.

Sursa foto: Youtube

  1. Dar romanii au ce sarbatorii de 15 martie si 6 octombie? Si atunci de ce Falca si prefectul, plus alte oficialitati participa la aceste evenimente magyare? Poate Falca si ceilalti alesi sau numiti sa umileasca populatia Romaniei sarbatoresc cu mare bucurie omorarea a 40.000 de romani plus demolarea tuturor Bisericilor Ortodoxe din Transilvania. Deci domnule Falca si compania, va rog sa procedati la fel, sa nu mai participati chiar sa interziceti ceremonarea acestor zile pe teritoriu municipiului Arad, ca drept la replica

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.