Opoziţia de stânga

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, este un om de dreapta, reprezentant al unui partid de dreapta şi e normal ca atunci când este contrat în activitatea lui administrativă, contrele să vină din stânga. Din stânga politică, desigur, dar nu din stânga sa. Adică tocmai de unde a venit lovitura, prin chiar vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, colegul său de partid. Gestul lui Ţolea a apărut surprinzător, pentru că nu era momentul să se retensioneze relaţiile în PDL, mai ales acum, când Dragnea forţează, prin ordonanţă de urgenţă, migraţia aleşilor locali. Ce dezastru ar însemna pentru PDL, dacă Ioţcu şi-ar lua „jucăriile” – adică pe cei doişpre consilieri judeţeni, başca vreo douăzeci de primari împreună cu consilierii lor locali – şi s-ar muta la alt partid, fie şi la PNL, cu care urmează şi aşa să se înfrăţească. Cum l-ar mai privi conducerea centrală a partidului pe preşedintele local Gheorghe Falcă, acuzat fiind doar că nu a ştiut să gestioneze conflictul, deşi e clar că el l-a şi generat? E clar că acest conflict se va accentua şi că presiunea politică exercitată de Gheorghe Falcă va duce la o contrapresiune din partea lui Ioţcu, manifestată inclusiv în teritoriu, fie şi pentru simplul fapt că cei peste 40 de primari democrat-liberali şi naţional-liberali sunt mult mai dependenţi de Consiliul Judeţean decât de judeţeana de partid numită mai nou ACL. Momentul conflictului este ales prost şi pentru că se apropie alegerile prezidenţiale. Aşa cum s-a văzut şi la europarlamentare, primarii sunt greu de urnit la strâns de voturi pentru că simt că nu e lupta lor. Doar simpla lipsă a mobilizării poate crea un prejudiciu de voturi noii alianţe dintre democraţi şi liberali, iar o mobilizare împotriva lui Johannis ar însemna chiar un dezastru pentru o filială judeţeană care îşi revendică statutul de cea mai puternică din ţară. Culmea ridicolului în această situaţie este până şi votul aleşilor judeţeni, care cu trei excepţii – un vot împotrivă şi două abţineri – s-au raliat la opinia lui Ioţcu, nu la cea a lui Ţolea. Semn că indiferent câtă dreptate are unul sau celălalt dintre beligeranţi, până la urmă tot Ioţcu a câştigat. Şi nu doar acum, ci şi în viitorul apropiat, fie şi pentru faptul că a reuşit să-i sensibilizeze până şi pe veşnicii oponenţi Sabău, Duruş sau Sulincean, care au ales să sprijine proiectul când foarte simplu puteau să se abţină. Adică, s-au dovedit mai de dreapta decât vecinul din stânga al preşedintelui, în speţă Adrian Ţolea, singurul care a votat împotriva.