Opt persoane implicate într-un grav accident rutier, pe drumul Arad – Șiria (UPDATE 3 + GALERIE FOTO)

Opt persoane implicate într-un grav accident rutier, pe drumul Arad – Șiria (UPDATE 3 + GALERIE FOTO)

Un accident rutier în care au fost implicate opt persoane a avut loc, luni după-masa, în jurul orei 17, pe drumul Arad – Șiria.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate un microbuz în care se aflau șase persoane și un SUV în care se aflau două persoane.

La locul evenimentului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, au fost alocate două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

UPDATE 1: „În urma accidentului în care au fost implicate opt persoane, au fost rănite 6 dintre acestea, printre care și un minor, toate aflându-se în microbuz. Cele șase victime sunt stabile, conștiente și cooperante. În aceste momente, echipajele medicale prezente la locul evenimentului le acordă acestora îngrijiri medicale”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

UPDATE 2: „În urma evaluării medicale, 4 victime (3 adulți și un minor) au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare”, transmite ISU.

UPDATE 3: „La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 17:00, un bărbat de 39 de ani, din județul Satu Mare, a condus o autoutilitară pe D.J. 709, dinspre Pâncota spre Arad, iar la km. 17+600 m, a intrat în coliziune cu un autoturism care tracta o remorcă, condus de un bărbat de 34 de ani, din Arad. În urma accidentului au fost transportate la spital 4 persoane, toate fiind rănite ușor, la prima vedere, dintre care un minor, pasageri în autoutilitară. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Sursa foto: ISU Arad / SAJ Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.