Pacientele cu cancer mamar vor avea acces la analize de ultimă generaţie şi operaţii de reconstrucţie, a anunţat miercuri ministrul Sănătăţii. „Am spus că vom face totul pentru a facilita accesul la medicaţie, analize şi intervenţii de refacere de ultimă generaţie pentru pacientele cu această boală. Am reuşit prin Hotărîrea de Guvern adoptată astăzi să dăm pacientelor afectate de această formă de cancer posibilitatea de a beneficia de investigaţii, medicaţie şi operaţii de reconstrucţie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Pacientele care suferă de cancer mamar vor avea posibilitatea unui acces mai facil, din luna mai a acestui an, la tratamente şi la reconstrucţie mamară prin endoprotezare.
Noile prevederi se regăsesc în Hotărârea de Guvern adoptată miercuri de Executiv, care modifică şi completează Hotărârea Guvernului nr.124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014.
Noua hotărâre prevede reincluderea investigaţiei PET-CT (scanare de înaltă rezonanţă pentru depistarea şi stadializarea cancerului) şi introducerea reconstrucţiei mamare după afecţiuni oncologice prin endoprotezare în Programul Naţional de Oncologie.
Astfel, un număr de 800 de bolnave cu cancer mamar vor beneficia de reconstrucţie mamară, fiind alocat un buget de 2,52 milioane de lei.
Totodată, 3000 de paciente vor efectua investigaţii PET-CT, suma totală alocată fiind de 12 milioane de lei. Sumele acordate se încadrează în bugetul alocat pentru derularea Programului Naţional de Oncologie.
De asemenea, prin Hotărârea de Guvern adoptată este completat articolul 23 din HG nr. 124/2013, care reglementează acordarea unor medicamente oncologice prin farmaciile cu circuit deschis, cu medicamentul corespunzător DCI-ului Trastuzumabum, medicament care poate fi administrat subcutanat.
„Acest medicament poate fi administrat şi subcutanat în regim ambulator pacientelor diagnosticate cu cancer mamar, faţă de alte medicamente care pot fi administrate doar intravenos în unităţile spitaliceşti. Astfel venim în sprijinul pacientelor pentru că acestea au tot dreptul la un acces facil la medicaţie”, a explicat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Lasă un comentariu