Consilierii locali municipali s-au reunit într-o ședință publică ordinară în cadrul căreia au avut 50 de proiect de hotărâre pe ordinea de zi, privind probleme importante ale orașului.
1 iunie 2021, aceasta este data limită, aprobată în unanimitate de aleșii locali, pentru reamplasarea aparatelor de aer condiționat montate pe fațadele clădirilor din zona protejată a municipiului. Proiectul de hotărâre supus votului în ședința Consiliului Local Municipal de luni, 22 februarie 2021, completează HCLM nr.455/2020 cu precizări legate de condițiile de amplasare a aparatelor de aer condiționat precum și locurile unde sunt interzise a fi amplasate.
Acesta a fost doar unul dintre cele aproape 50 de proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare a lunii februarie.
„Am avut o ședință ordinară, de aceea au fost și multe materiale. Mă bucur că au trecut proiectele și aș sublinia documentația pentru parcul și terenul din Gai unde așa cum am promis de anul trecut continuăm investiția și ne dorim să redăm un aspect cât mai frumos zonei. Am aprobat de asemenea cadrul legal prin care se vor face alocări pentru proiectele culturale, sportive și educaționale, deci nu s-a discutat de vreo sumă, neavând un buget aprobat”, a declarat primarul Călin Bibarț.
Consilierii locali au mai aprobat și acordarea ajutorului cu titlu de subvenții pentru acoperirea diferenței de preț şi tarif la energia termică livrată populației către S.C. CET Hidrocarburi S.A, dar și darea în administrare, întreținere și exploatarea societății Recons a 2.600 de noi locuri de parcare, amenajate în cadrul proiectului de Regenerare Urbană a spațiilor dintre blocuri.
Proiectul privind aprobarea actului adițional la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de administrare, amenajare, întreţinere şi exploatare a zonelor de agrement Ştrandul Neptun şi Patinoarul Municipal Arad, respectiv cel privind înființarea și funcționarea unei piețe țărănești de tip volantă în Municipiul Arad, inițiativă a consilierului local Dorian-Florin Curcanu (USR-PLUS), au fost retrase de pe ordinea de zi necesitând unele completări.
După ce s-a aflat de mai multe ori pe ordinea de zi a ședințelor CLM fără să întrunească numărul necesar de voturi favorabile, proiectul de hotărâre privind aprobarea rezultatului evaluării finale a managementului la Filarmonica Arad a fost în cele din urmă aprobat cu 12 voturi „pentru” și 11 abțineri.
Și tot în cadrul ședinței ordinare a lunii februarie a fost ales președintele de ședință pentru perioada martie-mai 2021 în persoana consilierului UDMR, Mihai Szabo.
Lasă un comentariu