Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică și control comercial au verificat terasele din municipiul Arad din punct de vedere al respectării măsurilor legale privind răspândirea noului coronavirus și în vederea prevenirii/combaterii faptelor antisociale, în perioada 10.07.2020-18.07.2020.
Angajații Compartimentului de Activitate și Control Comercial au inspectat 17 societăți comerciale deținătoare de terase controlând, totodată, deținerea acordului privind ocuparea domeniului public și a orarului suplimentar pentru terase, separat de structura de vânzare așa cum prevede art.63 (1 ) din HCLM nr.192/2017- privind regulamentul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor în municipiul Arad („pentru terasele şi grădinile de vară situate pe domeniul public sau privat, se va elibera aviz pentru orarul de funcţionare separat de structura de vânzare. Orarul de desfăşurare a activităţii pe terase va fi stabilit de comerciant în aşa fel încât ultima comandă să nu depăşească ora 22°°. La ora 23°° toate terasele se închid obligatoriu”).
Din considerentele susmenționate au fost sancționate două firme cu amenzi în valoare de 5000 lei. Prima firmă nu deținea autorizația de alimentație publică și avizul de orar suplimentar separat de structura de vânzare. Cea de-a doua persoană juridică, o întreprindere individuală, a ocupat domeniul public fără acord, informează DGPLA.
Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație au verificat mai multe terase de pe ștrand și din cartierele adiacente zonei centrale. În urma acestora, s-au aplicat sancțiuni în cuantum de 1500 lei atât unei societăți comerciale cât și unei persoane fizice, pentru nerespectarea în mod repetat a liniștii publice, prin ascultarea muzicii la intensitate mare în afara orelor de program al teraselor. Pentru aceeași faptă a fost aplicată o amendă unei persoane care a organizat o petrecere la o terasă care funcționează în centrul orașului.
Poliția Locală atrage atenția comercianților să respecte legislația din domeniu pentru a evita sancționarea repetată, situație în care se expun inițierii demersurilor de anulare a autorizației de funcționare emise de Primăria Municipiului Arad.
Terasele municipiului rămân în atenția polițiștilor locali, din perspectiva îndeplinirii tuturor condițiilor de funcționare prevăzute de HCLM 192/2017, cu modificările ulterioare determinate de COVID19, a verificării respectării normelor de distanțare legiferate pe timpul pandemiei, precum și a asigurării ordinii și liniștii publice, spun reprezentanții DGPLA.
da da, aproape toate se inchid! mai putin vreo 2-3