În general, când se discută despre mecanismele de dezvoltare ale unei țări, resursa umană ocupă un loc prioritar. Orice tratat de economie stipulează intercondiționarea dintre un nivel ridicat de dezvoltare și calitatea profesională a forței de muncă dintr-o societate. Cu alte cuvinte, se ajunge la educație. Se cunosc state care au investit decenii la rând în sistemul educațional, iar astăzi sunt în topul economiilor la nivel global.
Analizând cazul României – din perspectiva sistemului educațional – putem constata câteva paradoxuri semnificative. Observăm pe canalele media, în mod constant, faptul că elevii și studenții români sunt premianți ”de serviciu” la concursuri științifice și olimpiade internaționale. Personal cunosc zeci de absolvenți români ai marilor universități ale lumii. Majoritatea dintre aceștia lucrează în top managementul unor companii multinaționale sau în institute de cercetare de anvergură de pe întreg mapamondul. Cele de mai sus relevă un lucru indubitabil: învățământul românesc poate genera performanță. Însă, la fel de adevărat este că performanța internațională este apanajul unui segment foarte mic dintre elevii și studenții români.
La polul opus, avem marea masă a acestora, iar aici situația nu este deloc îmbucurătoare. De la infrastructura școlară deficitară, până la lipsa manualelor școlare și a mijloacelor didactice, există o mulțime de factori care grevează în mod semnificativ actul educațional din România. În fiecare toamnă, la început de an școlar domeniul educațional – care ar trebui să reprezinte și faptic nu doar declarativ o prioritate națională – cunoaște multiple sincope.
În privința manualelor școlare, asistăm neputincioși la o veritabilă odisee. Din ceea ce transmit autoritățile competente în domeniu, se desprind disfuncții în ceea ce înseamnă procesul de editare și furnizare a manualelor școlare. Dincolo de deficitara comunicare între diferitele paliere din sistemul de învățământ – mai ales între inspectoratele școlare și ministerul educației – pe subiectul manualelor, se constată și limite generate de procedurile de licitații din partea editurilor: sistemul contestațiilor prelungește foarte mult termenele de finalizare. Totodată, observatorii avizați din sistemul de învățământ opinează că au existat și continuă să existe discrepanțe semnificative între programele școlare și manualele de pe care se predau disciplinele aferente în ceea ce privește elemente de conținut, noțiuni, concepte etc.
În fața acestei situații, multe cadre didactice recurg la auxiliarele didactice, procedeu care pare că se generalizează în școlile noastre. Se cunoaște, din ceea ce a apărut în presă, faptul că elevii începutului de ciclu gimnazial nu vor avea manuale școlare la început de an. Promisiuni sunt, însă ceea ce ne interesează la acest nivel de abordare constă în sensibilizarea factorilor competenți în sensul optimizării mecanismelor de editare și distribuție a manualelor școlare. Nu putem avea un învățământ calitativ și competitiv la nivel internațional fără întrunirea unui cumul de factori, iar manualele școlare cu un conținut științific adus la zi, în bune condiții și atractiv elaborate reprezintă o condiție sinequanon pentru orice sistem de învățământ care se respectă.
Lasă un comentariu