În minutele premergătoare începerii orelor de curs, la școlile din oraș, dispeceratul Poliției Locale a fost sesizat, luni, cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice la la Şcoala Generală „Caius Iacob” din Arad.
Un echipaj al Serviciului Ordine Publică și Circulație a intervenit rapid, constatând prezența unui bărbat, dotat cu o pancartă, care a încercat să determine elevii și părinții care-I însoțeau la școală să nu se supună normelor legale privind protecția împotriva pandemiei.
Respectivul era însoțit de fiul său, aparent chiar elev la școala respectivă, care proceda la filmarea acțiunii părintelui. Deoarece tatăl turbulent a refuzat să renunțe la acțiunea sa și să părăsească locația, echipajul a procedat la imobilizarea și sancționarea sa, fără ca, în acțiunea respectivă, persoana în cauză să sufere vreo vătămare.
Acțiunea polițiștilor locali a beneficiat de aprobarea și susținerea părinților, care au remarcat inclusiv utilizarea minorului în realizarea acestui demers ilegal de incitare la încălcarea măsurilor de protecție.
După încătușare, cetățeanul a fost transportat la sediul Direcției Generale de Poliție Locală Arad unde a fost identificat.
Pentru fapta sa, numitul C.V. a fost sancționat contravențional cu o amendă in valoare de 500 lei în baza Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
deci nu mai e voie sa protestezi ? traiasca pnl=pcr.
Nu e „voie” sa PROSTezi… „dășteptule” 😁