Parlamentarii PSD de Arad țin audiențele pe stradă. Igaș s-a oferit să le dea spații la Pecica (FOTO)

Parlamentarii PSD de Arad țin audiențele pe stradă. Igaș s-a oferit să le dea spații la Pecica (FOTO)

Senatorul Mihai Fifor și deputatul Adrian Todor au susținut, astăzi, o sesiune de audiențe pe stradă, în fața Primăriei Municipiului Arad, în semn de protest la adresa administrației publice locale care nu le-a oferi spații pentru cabinetele parlamentare.

De remarcat, că printre cei care s-au înscris în audiențele stradale s-a numărat și fostul senator liberal Constantin Traian Igaș.

„Cum afirmam şi la conferinţa de presă din această dimineaţă, primarul Aradului forţează parlamentarii PSD de Arad să recurgă la măsuri extreme pentru a-şi putea face datoria faţă de cetăţeni. Gheorghe Falcă se face că nu a auzit de articolul 40 din legea nr. 96 /2006, care reglementează statutul deputaţilor şi al senatorilor şi care îl obligă să atribuie spaţii pentru cabinete parlamentarilor de Arad. Prin urmare, noua provocare politică a edilului ne forţează să îi primim pe arădeni în audienţă în stradă şi…. de ce nu în faţa Primăriei!!!
Da, am făcut-o astăzi şi pe asta, iar astăzi, alături de colegul meu, domnul deputat Adrian Todor, am fost în stradă, alături de cetățeni. Ne-a vizitat și fostul senator PNL Constantin Traian Igaş, care s-a oferit în calitate de simplu cetăţean să ne pună la dispoziţie la Pecica spaţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii parlamentare. Până la reglementarea situaţiei şi reintrarea în cadrul legal ne vedem constrânşi să comunicăm cu cetăţenii prin cele mai originale metode. Da, ştiu, ca întotdeauna…. Fifor e de vină! , a postat senatorul Mihai Fifor pe contul său de Facebook.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției Locale, între cele două părți având loc un dialog civilizat, în urma căruia cei doi parlamentari și-au luat logistica și au plecat.

  1. Nu cumva trebuiau sa fie la Bucuresti? Parca astazi s-a votat bugetul.

    Raspunde
  2. Domnilor, eu în locul vostru aș fi organizat conferința pe strada Mețeanu, pe băncile din Italia, cu preț de preț.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.