Parlamentarii USR, ACUZAȚI că au încercat SĂ TAIE fondurile pentru zeci de investiții din județul Arad

Parlamentarii USR, ACUZAȚI că au încercat SĂ TAIE fondurile pentru zeci de investiții din județul Arad

Reprezentanții USR au depus vineri un amendament la bugetul de stat pe 2019, prin care propuneau reducerea substanțială a fondurilor destinate Programului Național de Dezvoltare Locală, spune Florin Tripa, deputat al PSD Arad.

Prin acest amendament, care a fost respins de către parlamentarii PSD-ALDE, s-ar fi putut bloca zeci de investiții la nivelul județului Arad, proiecte care sunt finanțate prin PNDL, susține deputatul.

 „Cei de la USR au propus un amendament prin care cereau reducerea fondurilor destinate PNDL. Inclusiv cei doi reprezentanți ai USR Arad, domnii Wiener și Vlad au votat această propunere aberantă, care din fericire a fost respinsă de deputații și senatorii PSD-ALDE. Prin propunerea susținută de parlamentarii USR Arad, ar fi fost afectate zeci de proiecte finanțate în județul nostru prin PNDL. Mai toate primăriile din județ au proiecte depuse pe PNDL, de la reabilitarea de școli, grădinițe sau dispensare, până la asfaltare de străzi sau introducerea rețelelor de apă și canalizare. Consiliul județean a primit finanțare prin PNDL pentru drumuri județene, pentru realizarea unui nou spital de psihiatrie la Căpâlnaș și pentru noua secție de oncologie a Spitalului județean. La nivelul municipiului, cu fonduri alocate prin PNDL vor fi reabilitate colegiile Elena Ghiba Birta și Economic. Senatorul USR Adrian Wiener și deputatul USR Sergiu Vlad au votat, practic, împotriva acestor investiții care urmează să fie derulate în județul Arad, prin PNDL. Cei doi parlamentari USR au votat împotriva reabilitării școlilor și grădinițelor, împotriva investițiilor în Sănătate, împotriva modernizării orașelor și comunelor din județ, împotriva arădenilor care i-au trimis în parlament pentru a le apăra interesele“, declară Florin Tripa, deputat social-democrat de Arad.

  1. Pentru prosti : Programul PNDL este o : 1) furaciune;
    2) poveste pentru naivi: 3) teapa la adresa banilor publici.
    Pentru ca: – se bazeaza ca sursa de finantare pe credite de angajament – adica bani care nu exista – la sfarsitul anului 2018 disponibilul in Trezorerie pentru PNDL era de vreo 600 000 lei, adica nimic.; se aproba cu dedicatie de pixul sultanului, inclusiv proiecte fantoma; este destinat cumpararii primarilor din toata tara , sa aiba si ei de unde sa fure fara frica cum este cazul la fondurile europene. Teapa pentru ca o mare parte din ele NU vor fi finantate si vor ramine povesti electorale. Tovarasu Tripa, citi bani au primit CINCRET in 2018 investitiile di Arad. Bani in cont nu vorbe.
    Tovarasul Tripa si-a pus talanga la git sa faca galagie ca e de serviciu astazi.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.