Citizenit a anunțat programul complet al concertelor și activităților pentru cea de-a 6-a ediție a Festivalului Particles. Publicul este așteptat în Parcul Micălaca la 3 zile de evenimente speciale în natură, pe Malul Mureșului: concerte, ateliere, tururi ghidate, activități sportive, expoziții, jocuri, dans, activități pentru copii și multe altele.
Printre trupele și muzicienii confirmați se numără Robin and the Backstabbers, Luiza Zan Quintet, Delta Pe Obraz, PA RO LA, Astro Générale, Desolate Moors, George Allen și Epicenter.
Pornind de la tematica ÎNTRE SPAȚII URBANE ȘI LOCURI NATURALE, ediția de anul acesta cuprinde și o serie de amenajări realizate în parteneriat cu Asociația Excelsior, activități de peisagistică și de amplasare a unor instalații non-invazive și sustenabile pe Malul Mureșului, în zona Parcului Micălaca – poteci cu bănci, panouri informative, instalații non-invazive din materiale naturale, hoteluri pentru insecte și multe altele. Scopul final al acestor intervenții și facilități este de a pune în evidență biodiversitatea din zonă prin acțiuni prietenoase cu mediul.
Printre partenerii festivalului se numără Asociația Excelsior, Foto Club Pro Arad, Asociația Doar Mâine, Asociația Culturală Destin, Cercetaşii României – Centrul Local „Phoenix” Arad, Asociația Euromediu, Asociația Pro Urbe, Tango Vivo.
Program complet:
VINERI, 14 iunie
15:00 – Tur ghidat pe Malul Mureșului cu Ovidiu Pîrv (1h)
15:00 – Atelier de reciclare creativă cu Andreea Klyn (3h)
15:00 – Pictură pe față cu Margareta Kiss (3h)
18:00 – Dragoneasa – Performance Lonetta Maier (1h)
Concerte
19:00 – George Allen
20:30 – Desolate Moors
22:00 – Delta Pe Obraz
SÂMBĂTĂ, 15 iunie
11:00 – Jocuri cu Cercetașii României (2h)
11:00 – Aerial Yoga cu Raluca Tat (1h)
11:00 – Atelier de creație căsuțele spiridușilor cu Alina Andrieș și Andrea Rennich (2h)
11:00 – Concurs de biciclete pentru copii sub 12 ani (2h)
12:00 – Tură cu bicicletele pentru copii peste 12 ani (2h)
15:00 – Tur ghidat pe Malul Mureșului cu Ovidiu Pîrv (1h)
15:00 – Atelier de citizen science cu Nita Mocanu și Marius Stoica (3h)
15:00 – Atelier de reciclare creativă cu Andreea Klyn (3h)
15:00 – Atelier de creație căsuțele spiridușilor cu Alina Andrieș și Andrea Rennich (3h)
16:00 – Jocuri cu Cercetașii României (3h)
16:00 – Pictură pe față cu Margareta Kiss (2h)
17:00 – Curs de tango argentinian cu Daniela și Gheorghe Jeflea (1h)
18:00 – Ever After – Spectacol Oana Tămaș și Călin Chebeleu (1h)
Concerte
19:00 – Epicenter
20:30 – Astro Générale
22:00 – Robin and the Backstabbers
DUMINICĂ, 16 iunie
11:00 – Jocuri cu Cercetașii României (2h)
11:00 – Atelier de creație căsuțele spiridușilor cu Alina Andrieș și Andrea Rennich (2h)
11:00 – Yoga pentru copii cu Lonetta Maier (1h)
11:00 – Yoga pentru adulți cu Raluca Tat (1h)
12:00 – Baie de sunete și introducere în utilizarea instrumentelor tibetane cu Wilhelm Wokan (2h)
15:00 – Tur ghidat pe Malul Mureșului cu Ovidiu Pîrv (1h)
15:00 – Atelier de desene greșite cu Anca Memete (2h)
15:00 – Atelier de creație căsuțele spiridușilor cu Alina Andrieș și Andrea Rennich (2h)
16:00 – Jocuri cu Cercetașii României (3h)
17:00 – Curs de tango argentinian cu Daniela și Gheorghe Jeflea (1h)
18:00 – Scufița Roșie și Lupul cel Flămând – Spectacol interactiv Ion Iurcu (1h)
18:00 – Animal Crossings – Discuție în mișcare cu Cristian Ioan (1h)
19:00 – Concurs foto – Premierea câștigătorilor
21:30 – Festivalul Luminii – Cercetașii României
Concerte
19:30 – PA RO LA
21:00 – Luiza Zan Quintet
ONGOING – pe tot parcursul festivalului
Colțul de Pian cu Dada
Colțul de Poveste cu Jo
Expoziție Concurs foto
Exogenesys – Expoziția studenților masteranzi ai Facultății de Design din cadrul UAV, coordonați de Claudiu Ionescu, Maria Tămășan, Ondina Turturică, Raluca Nicula. Expozanți: Diana Amariței, Mădălina Cociuban, Roxana Doța, Ana Farima, Anca Memete, Roberta Ritter, Larisa Șuclea
Traseul efemeridelor – Facilități realizate de Asociația Excelsior
Între spații urbane și locuri naturale – Expoziție și instalații coordonate de Ildiko Biro cu participarea echipei și voluntarilor Particles 6
Pentru mai multe informații, puteți accesa și urmări paginile de Facebook și Instagram ale festivalului.
Lasă un comentariu