Desigur subiectul este PNL, un partid cu una dintre cele mai vechi istorii din țară. Care acum nu mai există, deși înregistrarea din acte nu o spune. De ce spun eu asta? Simplu:
Spre exemplu, mergând la o grădină zoologică mă aștept să găsesc înăuntrul ei animale sălbatice în captivitate și îngrijitori. Cam tot astfel, intrând într-un sediu al amintitului partid, așteptarea mea este de a găsi în spatele meselor, liberali. Surpriza este mare întrucât în locul acestora cu fețe-ncremenite, copii săraci (cu referire la IQ) și sceptici ai grupei încuscrite. Dar asta se știe demult și nu voi insista asupra aspectului fuziunii nenucleare. Că a fost doar o etapă, vedem acum după desfășurarea partiturii. Având sprijinul unui stat ineficient și cvasicorupt, acest pseudopartid își dezvăluie aproape zilnic opțiunile politice, altele decât cele înscrise în program, sperând că prin ele va putea atrage electoratul unui PSD ce are un front de lucru imens și deci timp foarte puțin de analiză. Ca partid. Individual, social-democrații par mai siguri de scaunul din birou decât de locuința personală. Cum spuneam, „liberalii”, prin vocile lor „autorizate”, ne spun cuvinte despre obiectivele lor politice. Care nu sunt dintre cele la care ne-am putea aștepta, așa ca oamenii normali, ci tocmai unele la care gândurile noastre nu ar zbura nici măcar dacă le-am atașa motoare diesel de cel puțin 5000 cmc. I-auziți aici: Vor lideralii să spulbere pe jos cu pesedeii pe care ei îi consideră mult sub valoarea lor. Asta face parte din strategia lor pe teremn scurt, mediu și la sfântul așteaptă.
Demnă de ideea partidului unic. Jos cu toți, să venim noi și numai noi. Invențiile curg lanț în scopul atingerii obiectivului. Acum, în timp ce scriu aceste rânduri, ei se întâlnesc pentru a pune în operă tot felul de șmecherii cu țintă precisă. Prima lor atenție se îndreaptă spre analfabetizarea politică a națiunii. Care a început demul și continuă cu sârg, pentru ca oamenii să fie extrem de confuzi când vor fi nevoiți să aprecieze lucruri anormale ca făcând parte din normal. Apoi, este nevoie de o masă de oameni care să acționeze atunci când, la semnale precise, ei vor fi știind ce au de făcut. Tot în acest timp, celor din structuri de conducere administrativă legitimă li se vor fabrica dosare de cerecetare penală în ideea unui stres permanent însoțit de o stare de nervozitate care să-i aducă pe oameni în faza de a comite greșeli, numai bune de pus în dosar. La alte mese, sfătuitorii de taină încropesc organizarea unei forțe politice ce va prelua și va oferi răspuns la cererea sensibilă a națiunii de a pune lucrurile la punct. Salvatorii națiunii. Aproape rețeta din 1989, dar fără revoluție, că nu mai e credibilă repetarea ei.
Am înțeles, spre confirmarea celor scrise până aici, că este în discuție formare unei Ligi, cea a vestului. Care să facă ceva inimaginabil unei minți normale. Speculând în mare parte dorința unora de a-și administra taxele în regiunea lor, această ligă va aduna voturi în vederea federalizării României. Dacă ar face-o doar pe criterii de performanță regional-administrativă, dar cu păstrarea integrală a teritorialității, nu aș avea nimic împotrivă. Ei o vor însă politic și o vor în vest pentru că acolo ei stau bine cu organizarea. Deci, conculuzia mea este că acești neoameni nu au altceva în cap decât să-și permanentizeze pozițiile de frunte, astfel încât nimic să nu mai conteze pe traseul modificărilor. Sigur că vor spune că au altceva în plan și că în final vor menține țara în hotarele ei de acum, dar cine poate garanta ceva în aceste zile? În acests sens fuziunea dintre PNL și USR este doar o chestiune de timp. Adică de maxim două zile. Reset toți? Iohannis. Mâna dreaptă? Ciololoșu de France sau de Bruxelles.
Referendumul lui Iohannis, pe moment, a rămas suspendat la întrebare. Probabil, în scurt timp va porni o campanie prin Ardeal care să conducă la întrebarea rămasă pe moment doar cu semn.
Din păcate, PSD-ul doarme în papuci și îi dă înainte cu programul de guvernare. Sau, pentru că astfel de lucruri nu se spun în gura mare, nimeni nu riscă să ne spună ceva. Iaca, le spunem noi și așteptăm timpul să confirme sau să le infirme.
Și totuși, primul pas spre acest obiectiv a fost crearea USR-lui, sau a bombiței USB. Fuziunea, după aruncarea singurului bărbat (Crin Antonescu) ce îi putea împiedica în ceea ce și-au propus, a venit firesc și aproape normal, susținută de toți habarniștii din PNL, în speranța revenirii la vreun buton de conducere la care visează de când au primit carnetul de membru al PNL.
Virgil Florea,
de ziua muncii, în 2017.
Domnule ziarist, stii vorba aia: lasanee , lasane, ocupate de altceva!
Eu vorba aia nu o știu dar pe acestea le cunosc foarte bine: învață românește. lasă-ne, ocupă-te. Deci, pune mâna pe gramatică și apoi scrie comentarii.
domnule ziarist, prea cultivat, atunci poate știi altele, ,, răutatea din fire n-are lecuire” sau ,, interesul poartă fesul”. Eu cred ca în cazul tău, a doua variantă e valabilă.
Arestați și condamnați. Generații intregi s-au sacrificat pentru intregirea neamului și isioții ăștia vor federalizare. La ocnă cu antiromânii.