Cazul pastorului Ioan Șerban, care a decedat ieri după ce fusese internat în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și s-a dovedit că avea coronavirus, este în atenția publicului în aceste zile.
Pentru că pe parcursul zilei de ieri au circulat informații contradictorii în legătură cu acesta, am decis să prezentăm poziția familiei pastorului, exprimată ieri de fiul său, Alex-Emanuel Șerban.
„Ioan Serban, tatăl meu, s-a dus astăzi la Domnul… A fost cel mai bun soț (44 de ani), tată, frate, socru, bunic, unchi, pastor, profesor, tată spiritual, preot în casa lui timp de aproape 65 de ani. Ne-a iubit pe noi cu toată puterea lui, a iubit oamenii fără să aștepte ceva în schimb și cel mai mult L-a iubit pe Isus Cristos, Cel la care este acum. Pentru el e bine. Pentru noi e greu.
Aș vrea să nu trebuiască să continui mesajul, dar având în vedere circumstanțele în care s-a întâmplat, trebuie să precizăm câteva lucruri. Tatăl meu a fost afectat de coronavirus, dar nimeni nu a știut acest lucru până foarte recent. Simptomele nu arătau că ar fi suferit de covid-19, iar din câte am înțeles, trecerea lui la Domnul s-a întâmplat nu atât datorită virusului, cât datorita altor afecțiuni pe care el le avea, care au făcut lupta cu virusul imposibilă pentru el. Nu a călătorit recent în străinătate și nu a ținut slujbe fiind bolnav. Nici nu putea, pentru ca bisericile erau deja închise pe când a început el să se simtă rău, iar școlile la fel.
Noi ne-am izolat la domiciliu și nu știm dacă vom putea măcar să ne luăm rămas bun de la el. Fratele și sora mea și familiile lor nu vor putea fi alături de noi pentru că locuiesc în străinătate. Eu și soția vom fi izolați lângă mama mea și vom face tot posibilul să prevenim să se întâmple altceva.
Nu mi-e ușor să scriu acum, dar voiam ca lucrurile să fie clare. Virusul e real, iar noi simțim asta din plin.
În aceste momente, tot ce avem nevoie este să vă rugați pentru noi, în mod special pentru mama mea, care a fost timp de 44 de ani alături de el în toate și este greu pentru ea să vadă viața fără el.
Mulțumesc tuturor celor ce ne-ați sunat sau ne-ați scris, chiar daca nu multora le-am putut răspunde.
Viața tatălui meu merită să fie onorată pentru impactul pe care l-a avut în viețile multor oameni, chiar dacă acum situația nu ne permite să îl comemorăm cum se cuvine. Cerul se bucură acum de el”, a spus, între altele, Alex-Emanuel Șerban.
Lasă un comentariu