Ministrul Educaţiei Naţionale, prof. univ. dr. Pavel Năstase, a vizitat, în data de 11.05.2017, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, săli de curs, Institutul de Ştiinţe ale Vieţii şi laboratoarele de cercetare ştiinţifică.
Prof. univ. dr. Pavel Năstase, ministrul Educaţiei Naţionale, a fost întâmpinat în Campusul Universitar de Conducerea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG şi prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, alături de care s-au aflat prorectorii şi decanii celor şase facultăţi.
În cadrul întâlnirii din Aula „Magna Universitaria”, care a fost arhiplină, a ministrului Educaţiei, prof. univ. dr. Pavel Năstase, cu întreg corpul academic şi a reprezentanţilor studenţilor UVVG, unde au participat şi oficialităţile judeţului Arad, dintre care îi amintim pe prof. Claudius Mladin, inspector şcolar general al IŞJ, Cosmin Pribac, prefectul Aradului, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, deputatul Florin Tripa, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, i-a urat, ministrului Educaţiei, Pavel Năstase, un „Bun venit!” la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi a prezentat principalele realizări în cercetarea ştiinţifică ale UVVG.
În numele Conducerii Universităţii şi al Senatului Universitar, d-na Rector, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, i-a acordat, în semn de înaltă preţuire faţă de activitatea depusă, în învăţământul universitar, d-lui prof. univ. dr. Pavel Năstase, Ministrul Educaţiei Naţionale, „Diploma de Excelenţă” a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
„Am vizitat Universitatea de Vest «Vasile Goldiş» din Arad care reprezintă un model de Universitate privată în România, pentru că aici s-a investit foarte, foarte, mult. Faptul că, s-a reuşit să se facă o Universitate cu şase facultăţi, cu dotările de corespenzătoare, pentru că sunt facultăţi care necesită logistică de cercetare şi am văzut laboratoare ultradotate şi moderne. Acest lucru este meritul Conducerii Universităţii, a domnului preşedinte Aurel Ardelean şi a doamnei Rector, Coralia Cotoraci, dar şi al întregului corp profesoral, care au reuşit să înfiinţeze această Universitate şi să o menţină. Ceea ce este foarte important în condiţiile în care numărul de studenţi a scăzut peste tot în lume, nu numai în România. Sunt foarte mulţumit şi datorită faptului că, la Universitatea de Vest «Vasile Goldiş» se asigură un învăţământ complementar cu învăţământul care se află în cealaltă universitate, care este de stat”, a subliniat prof. univ. dr. Pavel Năstase, ministru al Ministerului Educaţiei Naţionale.
„A fost o vizită istorică efectuată la Universitatea de Vest «Vasile Goldiş» de domnul ministru al Ministerului Educaţiei Naţionale, prof. univ. dr. Pavel Năstase, care a apreciat în mod deosebit activitatea de învăţământ şi de cercetare, dar şi socială pe care Universitatea noastră o practică. Ne bucură foarte mult aprecierile domnului ministru făcute atât despre Universitatea noastră, cât şi de învăţământul privat, în general. Este o deschidere nouă pe care Ministerul Educaţiei Naţionale o prezintă, iar prin această vizită a domnului ministru Pavel Năstase a crescut prestigiul Universităţii de Vest «Vasile Goldiş» din Arad”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG.
În cursul dimineţii ministrul Pavel Năstase a vizitat standul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din cadrul Târgului Edu2Jobs, organizat de CCIA, la EXPO Arad, unde a purtat discuţii cu studenţi şi cadre didactice.
Daniel Albu
Lasă un comentariu