Parlamentarii PDL, alături de preşedintele Gheorghe Falcă, Gheorghe Feieş, Geanina Pistru şi Adrian Ţolea pregătesc fuziunea cu PNL.
Aceştia au fost desemnaţi în şedinţa Comitetului Director al PDL Arad, desfăşurată sâmbătă, care a avut două puncte foarte importante pe ordinea de zi. Primul a fost analizarea rezultatelor PDL Arad la alegerile europarlamentare, iar cel de-al doilea, desemnarea reprezentanţilor judeţeni în Comisia pentru administraţie publică şi organizare teritorială, în vederea fuziunii cu PNL. Rapoartele de analiză au fost prezentate de preşedinta organizaţiei municipale, Geanina Pistru (Colegiile 1,2 şi 3, din municipiu), respectiv preşedinţii sau co-preşedinţii de colegii judeţene: Alexandru Simandi (Colegiul 4), Eusebiu Pistru (Colegiul 5), Marius Göndör (Colegiul 6) şi Teodor Velici (Colegiul 7).
Comisia pentru administraţie publică şi organizare teritorială îi are în componenţă pe Gheorghe Falcă, Gheorghe Feieş, Claudia Boghicevici, Geanina Pistru, Eusebiu Pistru, Constantin Traian Igaş, Iustin Cionca, respectiv Adrian Ţolea (responsabil pentru relaţia cu consilierii judeţeni).
Doamne apara-i pe PNL-isti. De fapt ce sa mai asteptam cand Galis este de la inceput membru PDL mascat, Bocan este PDL-istul din ” tradatorii PDL” ajuns secretar la PNL, si exemplele continua. Oare de ce a luat PNL numai 7,1%? Si apoi Falca este agentul electoral a Lenutzei di Plescoi si a chiorului de nas. Deci daca se va face fuziunea PNL Arad va disparea. Ultima solutie, adunarea PNL sub o alta conducere