PDL a recepţionat la Săvârşin un drum nefinalizat şi de proastă calitate

PDL a recepţionat la Săvârşin un drum nefinalizat şi de proastă calitate

Primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, arată într-un comunicat de presă că „adevăratele lucrări de mântuială din comună au fost făcute sub administraţia PDL”. Consecinţele acestor neglijenţe ciudate grevează şi astăzi bugetul comunei.

„Lucrarea de realizare a terenului de sport sintetic nu este încă finalizată şi nici achitată în totalitate. Mai avem încă de plătit ultima tranşă din care vom opri, la fel ca la celelalte tranşe, garanţia de bună execuţie în valoare de 10%. În momentul când vom face recepţia terenului, dacă totul va fi în regulă, vom restitui firmei 70% din garanţie, iar diferenţa de 30% o vom restitui la expirarea termenului de garanţie a lucrării. Gardul a fost îndoit de furtuna puternică ce s-a abătut luni seara asupra întregului judeţ iar Primăria a pus la dispoziţia firmei, contra cost, un utilaj care să ajute la îndreptarea stâlpilor. Asta cred că au văzut cei de la PDL care ar trebui să dea socoteală pentru proasta execuţie a unei lucrări mult mai mari şi costisitoare. Este vorba despre asfaltarea drumului comunal Săvârşin-Troaş, făcută în cadrul unui proiect pe Măsura 3.2.2., lucrare recepţionată de Primăria Săvârşin pe vremea vechii administraţii PDL deşi nu se executaseră toate fazele tehnice. Adică drumul a fost recepţionat fără să aibă marcaje, accese laterale şi acostamente, drept urmare ne-a fost respinsă plata ultimei tranşe din proiect. Avem noroc că nu ne-a fost declarată neconformă lucrarea pentru că atunci trebuia să dăm toţi banii înapoi. Constructorul Confort Timişoara este în insolvenţă, asfaltul este deja crăpat şi are doar trei centimetri grosime în loc de şase, dar am speranţa că vom reuşi să obţinem ultima tranşă pentru a nu afecta şi mai mult bugetul Primăriei. Cei de la PDL ar trebui să vorbească despre aceste lucruri ciudate pe care le-au făcut atunci când au condus Săvârşinul, nu să aştepte furtuni puternice pentru a avea motive de ieşit în presă”, a declarat Ioan Vodicean.

  1. Doamne dar sunt 2 ani de mandat VODICEAN,si nu auzim altceva!!!! Mai aratati-ne si cat sunteti voi de frumosi nu doar cat au fost altii de urati (vorba acea)!!!

    Raspunde
  2. D-le Vodicean sa ne intelegem! in mandatul trecut nu a fost doar Ples, au fost mai multi oameni implicati si nu oameni nestiutori si nepasatori ca cei care te inconjoara astazi!!!!De ani de zile urmaresc articolele pe care le dai prin presa,nu contin altceva( de realizari proprii nici vorba)decat acuze si critici,cu asta te scoti ca si PSD-ul cu Basescu.Cand a aparut un articol la adresa dumitale(dar pe bune)nu accepti reversul medaliei?????? Nu mi se pare fair play!!!!!!!!!Sa fii sanatos cu cate articole ai scris cu nepasare!!!!!!!!!! trebuie sa accepti si critici nu crezi???Nu toti oamenii din Savarsin au ingenunchiat sub ciuma rosie!!!!!

    Raspunde
  3. traosanul iritat! 3 iulie, 2014, 9:23 am

    Da masinile mari si grele de la Regal de ce nu le amintiti!!! Nu putea nimeni sa se atinga de ei! Chiar trebuia sa distruga drumul proaspat facut? A si facut multe Casa Regala ptr.Savarsin! Au distrus un drum asta este foarte clar! Troasul semneaza!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.