Pe urmele lui Șoșoacă. Candidatura lui Georgescu, contestată (și) de la Arad

Pe urmele lui Șoșoacă. Candidatura lui Georgescu, contestată (și) de la Arad

Avocatul arădean Bogdan Ionescu este a doua persoană care a contestat, vineri, la Biroul Electoral Central candidatura lui Călin Georgescu la președinția României.

Prima contestație a fost depusă de Remus Pricopie, rectorul SNSPA.

„Am adresat o cerere BEC solicitând acestei instituţii să nu înregistreze candidatura domnului Călin Georgescu. Am mers pe nişte idei similare celor evocate de domnul profesor Pricopie şi în esenţă am apreciat că BEC are competenţa, îndrituirea, chiar obligaţia de analiza nu doar pentru candidatul Călin Georgescu, pentru orice alt candidat, dacă respectiva candidatură îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pe plan constituţional”, a declarat Bogdan Ionescu într-o intervenţie la un post de televiziune.

Avocatul arădean a explicat că prin „ideologie profund antisemită, profund homofobă, pro-antonesciană” Georgescu încalcă limitele Constituţiei, iar astfel candidatura sa nu îndeplineşte „condiţiile de eligibilitate pe plan constituţional”.

„Am avut ca punct de pornire Decizia nr 2 din 2024 a Curţii Constituţionale, cazul Şoşoacă. Şi acolo Curtea Constituţională a analizat conduita şi declaraţiile publice ale candidatei Şoşoacă şi efectele acestei conduite şi declaraţi pe plan constituţional. În opinia mea – şi îmi asum deplin următoarele aformaţii– domnul Călin Georgescu nu îndeplineşte aceste condiţii de eligibilitate fiind o persoană nu numai cu un discurs, cu o ideologie profund antisemită, profund homofobă, pro-antonesciană. Elogiază criminali de război, bunăoară Ion Antonescu, elogiază criminali psihopaţi de genul Corneliu Zelea Codreanu, elogiază Mişcarea Legionară. Are nişte declaraţii absolut şocante pentru, spun eu, orice persoană de bun simţ şi de bună credinţă”, a subliniat avocatul Bogdan Ionescu.

În cazul în care BEC va admite candidatura lui Călin Georgescu, avocatul va contesta acest lucru la Curtea Constituţională a României (CCR). „Indubitabil, este deja pregătită”, a spus Bogdan Ionescu despre contestația pe care o va depune la CCR.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

ReactiiRecente