Organizatorii au fost nevoiţi să aducă scaune suplimentare în Sala Festivă a Primăriei Oraşului Pecica pentru ca toţi participanţii la programul dedicat sărbătoririi Zilei Armatei şi a zilei de naştere a Majestăţii Sale Regele Mihai I să poată ocupa loc.
Pe lângă numărul mare de pecicani interesaţi de eveniment, de la elevi de şcoală generală până la pensionari, un grup numeros a sosit şi din Arad, mulţumită transportului pus la dispoziţie de autorităţile locale pecicane.
Programul a început cu prezentarea făcută de organizatorul principal, consilierul local dr. Vasile Chifor, preşedintele Societatăţii „Amicii Regelui Mihai” filiala Pecica.
Acesta a vorbit despre istoricul şi importanţa zilei de 25 octombrie, cu referire la eroismul Armatei Române, dar a prezentat şi viaţa Regelui Mihai I, de la naştere, până în zilele noastre.
Spectacolul muzical a fost susţinut de Cvartetul Euterpe al Filarmonicii de Stat din Arad, deja cunoscut pecicanilor, format din: Simonca-Opriţa Arteniu (vioară 1), Avrămuţ Titus (vioară 2), Berzovan Emil (violă) şi Şuteu Mircea (violoncel), completat de alţi doi colegi de la filarmonica arădeană: Rotaru Radu (pian, Colegiul de Artă Sabin Drăgoi Arad) şi Florescu Mario (percuţie, Colegiul de Artă Sabin Drăgoi Arad), alături de soprana Maria Nicoleta Brola (Colegiul de Artă Sabin Drăgoi Arad).
Aceştia au mărturist că este pentru prima dată când interpretează melodii de jazz classic al anilor 1920, un stil muzical foarte distinct, cu multe elemente diferite, dar şi improvizaţie, iar publicul a răsplătit cu lungi aplauze recitalul.
Repertoriul a inclus următoarele creaţii: Velazquez – Besame Mucho, Erroll Garner – Misty, George Gershwin – Summertime, Lionel Bart – As Long as He Needs Me, Henry Mancini – Moon River, M. Rodriguez – La Cumparsita, Andrew Lloyd Webber – Memory, Charles Chaplin – Smile, Cole Porter: I Love Paris, Cole Porter – Night and Day şi George Gershwin – I Got Rhythm.
După partea muzicală, dr. Chifor a oferit câte o carte pentru doi copii: Bianca Maria Filipescu din Arad şi Samuel Maruşca din Sederhat, care au fost prezenţi la toate evenimentele organizate de Societatea „Amicii Regelui Mihai” filiala Pecica, alături de familie, după care a felicitat-o pe Cecilia Şiclovan, care îşi sărbătoreşte ziua de naştere în 25 octombrie.
Organizatorul principal l-a menţionat şi pe Artur Chomiuc, preşedintele Societăţii „Amicii Regelui Mihai” Arad, prezent la eveniment.
Nu l-a uitat nici pe primarul Petru Antal, căruia i-a mulţumit pentru sprijin şi i-a înmânat un album despre viaţa Reginei Maria, tipărit în doar 500 de exemplare.
Primarul a reamintit câteva din bătăliile celebre câştigate de Armata Română şi i-a urat M.S. Regele Mihai I să trăiască cel puţin o sută de ani.
La final, toţi participanţii au primit câte o carte poştală cu portretul regelui şi a fost intonat Imnul Regal.
Lasă un comentariu