La Pecica va fi inaugurată una dintre cele mai moderne hale agroalimentare din județ, anunţă administraţia publică a oraşului într-un comunicat de presă.
„Cu ocazia Zilelor Orașului Pecica, care se va organiza în perioada 7 – 10 mai, vom inaugura și noua hală agroalimentară. Lângă clădirea principală vor fi și două corturi pentru vânzătorii ambulanți de legume, fructe, dar și pentru cei care comercializează produse din mașinile proprii”, a declarat Petru Antal, primarul oraşului Pecica.
Până la data inaugurării va sosi și mobilierul pentru hală iar curtea din spate, unde se organizează Pomana Porcului, va fi complet pavată. Se vor amenaja și noi parcări, exclusiv pentru comercianți. Investiția este realizată din fonduri propri și cu sprijinul Consiliului Județean Arad.
Lasă un comentariu