Penalizări mai dure pentru siguranța copiilor în mașină

Penalizări mai dure pentru siguranța copiilor în mașină

Codul rutier nu este foarte clar în ceea ce privește folosirea centurii de siguranță de către pasageri și în special, de către pasagerii minori.

„Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevazute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice”, se menționează în reglementările în vigoare din prezent.

Din 28 septembrie, însă, regulile se vor schimba, căci OG nr. 21/2014, publicată în Monitorul Oficial încă din luna august, instituie noi obligații pentru șoferi.
Mai precis, aceștia vor trebui, în primul rând, să-și informeze pasagerii cu privire la obligația legală de a purta centura de siguranță în timpul circulației pe drumurile publice.

Totodată, șoferii vor avea obligația să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centurile de siguranță sau sunt transportați numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii, omologate.

Este vorba despre scaune speciale prevăzute cu sisteme de fixare și asigurare gândite pentru confortul și siguranța celui mic. Scaunelele se fixează de bancheta din spate, cu ajutorul unor centuri speciale sau a celei de siguranță a mașinii. Scaunele destinate copiilor sunt de mai multe tipuri, fiind adaptate în funcție de vârsta și greutatea celor mici. Vor fi obligatoriu de achiziționat pentru siguranța lor și a portofelului părinților.

Mai mult chiar, din 28 septembrie va fi interzis transportul copiilor în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță. Excepție de la această regulă vor face autovehiculele destinate transportului public de persoane, precum și taxiurile, dacă în acestea din urmă copilul ocupă orice alt loc decat cel de pe scaunul din față.
sursa:avocatnet.ro
sursa foto: copilul.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.