PERCHEZIȚIE la un arădean care a dat un TUN de 100.000 de euro (FOTO)

PERCHEZIȚIE la un arădean care a dat un TUN de 100.000 de euro (FOTO)

Oamenii legii au recuperat 80.000 de euro în urma unei percheziții care a avut loc la domiciliul unui arădean în vârstă de 40 de ani.

„În urma unei percheziții efectuate la data de 12 mai a.c., de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, la domiciliul unui bărbat de 40 de ani, din municipiul Arad, bănuit de furt calificat, au fost ridicați 80.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

„Din cercetări, a reieșit faptul că în noaptea de 8/9 mai a.c., în timp ce se afla la domiciliul victimei și profitând de neatenția acesteia, bărbatul ar fi sustras suma de aproximativ 100.000 de euro. Prejudiciul a fost parțial recuperat și restituit păgubitului, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se mai arată în comunicat.

De remarcat, că în prezent făptașul este reținut într-o altă cauză, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive.

„Polițiștii continuă cercetările în vederea probării întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale. Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic”, mai precizează IPJ Arad.

  1. […] post PERCHEZIȚIE la un arădean care a dat un TUN de 100.000 de euro (FOTO) appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.